Mircea Geoană, propus pentru excluderea din PSD
Soarta sa va fi decisă în cadrul Comitetului Executiv Naţional
Ieri, la ora 13.00, a avut loc şedinţa Comisiei Naţionale de Arbitraj şi Integritate Morală a PSD, în cadrul acesteia fiind reuniţi 49 de membri desemnaţi de organizaţiile judeţene şi alţi 7 membri din Bucureşti (unul pe fiecare sector şi unul pe capitală). Întâlnirea a fost prezidată de senatorul Dan Şova, preşedintele CNAIM. Iniţial, pentru a se prezenta la şedinţă, Mircea Geoană a pus condiţia ca senatorul Dan Şova să fie recuzat din fruntea comisiei, pentru că s-ar fi antepronunţat. Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat înaintea întâlnirii că Dan Şova nu poate fi recuzat de la conducerea Comisiei de Integritate a PSD, aşa cum a cerut Mircea Geoană, printr-o scrisoare adresată partidului, întrucât este o funcţie pe care o ocupă în urma unui congres. Înaintea şedinţei Comisiei Naţionale de Arbitraj şi Integritate Morală, cel judecat, Mircea Geoană, a organizat o conferinţă de presă în cadrul căreia a oferit explicaţii în legătură cu acţiunile sale politice pentru care colegii de partid în acuză că ar fi „jucat” împotriva partidului din care face parte. Explicaţii sau scuze, toate însă nu i-au sensibilizat pe membrii comisiei, care au decis cu 43 voturi „pentru” şi 5 voturi „împotrivă” excluderea lui Mircea Geoană din PSD. Mulţi s-ar fi aşteptat poate ca Geoană să-şi anunţe demisia, la întâlnirea cu presa, dar nu s-a întâmplat aşa. Adevărul este că nici după ce Geoană a pierdut bătălia la Primăria capitalei nu a făcut un pas în spate. Mai târziu, când Geoană era liderul PSD, partidul a pierdut alegerile europarlamentare, locale şi parlamentare, dar fostul şef al PSD a ajuns preşedintele Senatului. De când deţine această funcţie, Geoană a primit mai multe avertismente din partea PSD, fiind acuzat că încalcă statutul partidului, dar am văzut cu toţii că n-a prea ţinut seama de mustrările colegilor. Să îşi dorească oare acum, înainte de alegeri, să rămână în structurile de conducere ale PSD? Urmând ca toate să se stabilească apoi…pe calea dialogului… Aşa cum ne-a declarat Ioan Dîrzu, preşedintele PSD Alba, decizia luată în cadrul şedinţei Comisiei Naţionale de Arbitraj şi Integritate Morală a PSD urmează să fie discutată în cadrul Comitetului Executiv Naţional al PSD. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Un nou consilier local USR la Cugir: Judecătoria Alba Iulia a validat mandatul lui Ioan Radu Miclea, în locul demisionarului Mihai Rus
Un nou consilier local USR la Cugir: Judecătoria Alba Iulia a validat mandatul lui Ioan Radu Miclea, în locul demisionarului Mihai Rus Judecătoria Alba Iulia a validat, pe 29 octombrie 2026, mandatul de consilier local al lui Ioan Radu Miclea în Consiliul Local al orașului Cugir. Acesta îl înlocuiește pe Mihai Rus, care și-a dat […]
Foto | Investiții de peste 46 de milioane de lei în infrastructura de apă din Apuseni: „Servicii de cea mai înaltă calitate și o siguranță sporită pentru toți cetățenii”
Investiții de peste 46 de milioane de lei în infrastructura de apă din Apuseni: „Servicii de cea mai înaltă calitate și o siguranță sporită pentru toți cetățenii” În această săptămână, la Câmpeni, au fost realizate lucrări complexe de modernizare a rezervorului de înmagazinare a apei potabile din zona Muncel. Au fost montate 4 vane noi, […]
Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică
Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Blaj, cu sediul în Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, anunță publicul interesat de aprobarea proiectului de hotărâre de consiliu local privind procedura de aprobare a PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) “DEZVOLTAREA […]