Minor din Șona, prins conducând fără permis un ATV neînmatriculat/ Vârstnic din Teiuș – băut la volan
La data de 07 octombrie 2018, poliţiştii Secţiei 6 Poliție Rurală Jidvei, în timp ce acţionau pe DJ 107 V, în apropriere de localitatea Alecuş, l-au depistat pe un minor de 17
ani, din comuna Şona, în timp ce circula cu un ATV fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule şi fără ca autovehiculul să fie înmatriculat sau înregistrat în circulaţie.
Faţă de minor, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de conducere fără permis şi conducere, pe drumurile publice, a unui autovehicul neînmatriculat.
La data de 7 octombrie 2018, în jurul orei 21.00, poliţiştii din Teiuş, în timp ce acţionau pe strada Ştefan cel Mare din oraş, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 63 de ani, din Teiuş.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Faţă de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea canalizare menajeră – str. Spitalului, loc. Galda de Jos, com. Galda de Jos, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Galda de […]
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția Clădirea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia ar putea fi pusă în valoare și după apusul soarelui. Consiliul Local este chemat să aprobe documentația tehnico-economică, la faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul „Iluminat […]
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]