Actualitate

Ministrul muncii a anunțat un nou mod de calcul pentru salarii. Ce se va întâmpla cu pensiile şi impozitele pentru munca part-time

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul muncii a anunțat un nou mod de calcul pentru salarii. Ce se va întâmpla cu pensiile şi impozitele pentru munca part-time

Violeta Alexandru, noul ministru al Muncii, a anunţat joi, la preluarea oficială a mnisterului care sunt principalele priorităţi, menţionând, pe lângă restructurarea instituţiei şi modificarea modului de calcul a salariilor şi demararea unor proiecte legislative privind pensiile şi impozitarea part-time.

„Sunt în lucru cu proiectul pensiilor, în special pentru situaţiile în care angajaţii se pensionează, pentru ca apoi să se angajeze tot în sistemul public. Vrem consutări cu toţi partenerii: Lucrăm şi la proiectul impozitării pentru munca part-time”, a declarat Violeta Alexandru.

Aceasta a subliniat că se află în plin proces de restructurare a ministerului şi structurilor din subordine. Din păcate, nu beneficiez de tot concursul pe care mi l-aş fi dorit. Vom avea la final o structură suplă, cu structuri de conducere cât mai mici. Sunt determimată să aduc un plus de transparenţă de la o săptămână la alta.

Vom finaliza până la sfârşitul anului proiectele de acte normative care să încurajeze munca şi să aducă un plus de prosperitate”, a spus Alexandru.

Ministrul Muncii a trecut în revistă şi situaţia descoperită la niveul caselor de pensii.

„La casa de pensii informaţiile sunt precare. Calculele şi modul de lucru s-au oprit undeva la nivelul anilor 60. Pe scurt, greu acces la informaţii. Mă ingrijorează situaţia logistică a ministerului”, a afirmat ministrul.

Oficialul a precizat că în curând se vor „ridica în dezbatere publică proiecte de acte normative, privind salariul minim”.

„Am început deja grupul de lucru pentru stabilirea modului de calcul. Voi scoate în spaţiul public acest proiect pentru că ne trebuie o analiză de impact”, a mai spus Violeta Alexandru.

Sursa: adevarul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România

Ioana Oprean

Publicat

în

Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România Românii din diaspora care cumpără o locuință în România pot beneficia de un voucher în valoare de 10.000 de euro, prin programul „O CASĂ cu ROUNIT”. Potrivit informațiilor publicate de AGERPRES, ROUNIT a încheiat un […]

Citește mai mult

Actualitate

Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia

Ioana Oprean

Publicat

în

Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia Consilierii județeni vor vota joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre prin care este completat protocolul de cooperare dintre Consiliul Județean Alba, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba. Protocolul […]

Citește mai mult

Actualitate

Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse

Ioana Oprean

Publicat

în

Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]

Citește mai mult