Ministrul Agriculturii: Termenul pentru plățile directe către fermieri va fi prelungit până la 30 septembrie
Termenul pentru plata subvențiilor europene către fermieri va fi prelungit până la 30 septembrie 2016, în condițiile în care nu s-au putut efectua toate plățile până la termenul-limită inițial, 30 iunie, a declarat, joi, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.
„Nu am putut efectua toate plățile directe pentru fermieri până la 30 iunie. Ne vom încadra totuși în cerința Comisiei Europene, potrivit căreia, pentru a nu plăti penalități, trebuie efectuate 80% din plăți până la 30 iunie. Termenul se va amâna până la 30 septembrie pentru cei 100 sau 200 de fermieri cu probleme deosebite, care trebuie să se rezolve până atunci”, a spus ministrul, prezent la conferința „Absorbția finanțărilor europene — șansă de modernizare pentru România”, organizată de ziarul Bursa.
Acesta a amintit că, potrivit reglementărilor europene, începând cu 2020 nu se vor mai putea face plăți directe fără cadastru.
„În prezent, din cele 15 milioane de hectare (de terenuri agricole — n.r.), doar 3 milioane de hectare în extravilan sunt cadastrate, deci situația este dezastruoasă”, a subliniat Irimescu.
România a solicitat prelungirea termenului de plată a subvențiilor europene din campania aferentă anului 2015, fără penalități, în condițiile în care Comisia Europeană a anunțat în cursul lunii iunie că statele membre pot solicita o astfel de prelungire până la 15 octombrie 2016, fără penalizarea fermierilor, potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii, remis miercuri.
„Am solicitat prelungirea, nu pentru a încetini ritmul în care se realizează plățile, ci pentru a ne asigura că nu vor exista penalizări pentru fermierii români. Plățile se realizează întru-un ritm alert, știm cât este de important pentru toți fermierii să primească banii cât mai repede”, a afirmat ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, citat în comunicat.
În data de 13 iunie, șeful MADR declara pentru Agerpres că termenul pentru finalizarea plăților directe către agricultori va fi prelungit cu cel mult o lună peste termenul inițial de 30 iunie, în urma adoptării deciziei la nivel european privind noul termen limită de 15 octombrie.
În cursul lunii iunie 2016, Comisia Europeană a anunțat că statele membre pot solicita o prelungire pentru plata subvențiilor europene din campania 2015 către fermieri până la 15 octombrie 2016, fără ca acestea să suporte penalități. Măsura a fost luată ca urmare a dificultăților experimentate de mai multe Agenții de Plăți din statele membre în cadrul primului an de plăți, din Noua Politică Agricolă Comună.
Totodată, până la 29 iunie 2016, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a asigurat la plată ajutorul excepțional, cu caracter temporar, acordat fermierilor din sectorul laptelui și al produselor lactate, ajutor reglementat de HG nr. 160/16.03.2016, în sumă totală de 8.773.154 euro pentru un număr de 17.014 cereri, precum și ajutorul excepțional în sectorul de creștere porcine în sumă de 2.372.804 euro pentru un număr de 241 de cereri.
Până la 30 iunie 2016, APIA va emite ordinele de plată pentru fermierii ale căror cereri unice de plată depuse în cadrul Campaniei 2015 au făcut obiectul controalelor pe teren.
Termenul-limită stabilit de regulamentele europene pentru plata subvențiilor era 30 iunie.
sursa: Agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului Postul Nașterii Domnului, unul dintre cele mai importante posturi din calendarul ortodox, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt îndemnați să respecte rânduielile […]
Foto | De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu
De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu La doar 25 de ani, sublocotenentul inginer Adelin Marcel Leahu face parte din generația tinerilor militari care contribuie la operarea uneia dintre cele mai moderne aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române. Absolvent […]
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri Aproape 10.000 de absolvenți ai facultăților de medicină și farmacie din România s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat din acest an, care va avea loc duminică, 15 noiembrie, în […]
