Actualitate

Ministerul Educaţiei Naţionale: Noi categorii de personal didactic, incluse la plata cu ora

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministerul Educaţiei Naţionale a anunțat că noi categorii de personal didactic vor fi incluse la plata cu ora.

Petrecerea Divorțaților

Ministrul Valentin Popa a semnat ordinul pentru aprobarea Normelor metodologice privind salarizarea prin plata cu ora pentru personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control, precum şi pentru cadrele didactice metodiste din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi unităţile conexe.

Potrivit unui comunicat al MEN, au fost incluse două categorii de personal care îşi vor desfăşura activitatea în baza unui contract civil de furnizare servicii pentru activităţi independente ocazionale.

Astfel, vor fi remunerate în regim de plată cu ora următoarele activităţi: activităţile desfăşurate de cadrele didactice metodiste din unităţile de învăţământ preuniversitar care participă la inspecţiile curente, inspecţiile de specialitate şi speciale pentru acordarea gradelor didactice II şi I sau la inspecţia curentă şi specială pentru acordarea gradului didactic I, pe baza titlului ştiinţific de doctor, în cazul în care aceste inspecţii nu se pot asigura de către inspectorul şcolar din inspectoratul şcolar; activitatea desfăşurată de membrii comisiilor de examen în vederea acordării gradelor didactice II şi I pentru maiştri-instructori, antrenori, educatori-puericultori, educatoare şi învăţători din unităţile de învăţământ preuniversitar-centre de perfecţionare.

„Formulele de calcul s-au păstrat ca în anii trecuţi, astfel încât veniturile profesorilor încadraţi în regim de plată cu ora cresc în acelaşi ritm cu salariile, respectiv cu 25% mai mult faţă de începutul anului şcolar precedent”, precizează MEN.

Sursa: stiritvr.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Luca Niculescu, către miniștrii săi, în prima ședință de Guvern: „Prioritatea este îmbunătățirea nivelului de trai al românilor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Luca Niculescu, către miniștrii săi, în prima ședință de Guvern: „Prioritatea este îmbunătățirea nivelului de trai al românilor” „Prioritatea este îmbunătățirea nivelului de trai al românilor”, le-a transmis noul premier Luca Niculescu miniștrilor în cadrul primei ședințe a noului Guvern. Citește și: Președintele Nicușor Dan, la învestirea Guvernului Niculescu: „Colaborarea dintre partide este un semn […]

Citește mai mult

Actualitate

CASS pentru mame ar urma să fie eliminată de la 1 ianuarie 2027. Ce se întâmplă cu CASS pentru pensionari

Ioana Oprean

Publicat

în

CASS pentru mame ar urma să fie eliminată de la 1 ianuarie 2027. Ce se întâmplă cu CASS pentru pensionari Contribuția la asigurările sociale de sănătate (CASS) aplicată indemnizației mamelor pentru creșterea copilului ar urma să fie eliminată de la 1 ianuarie 2027, a anunțat marți, 20 octombrie 2026, Florin Manole, ministrul propus pentru portofoliul […]

Citește mai mult

Actualitate

Președintele Nicușor Dan, la învestirea Guvernului Niculescu: „Colaborarea dintre partide este un semn de normalitate”

Ioana Oprean

Publicat

în

Președintele Nicușor Dan, la învestirea Guvernului Niculescu: „Colaborarea dintre partide este un semn de normalitate” „Colaborarea dintre partide este un semn de normalitate”, a subliniat președintele Nicușor Dan la ceremonia de învestire a Guvernului Niculescu, desfășurată în seara zilei de marți, 20 octombrie 2026. Citește și: Video | Guvernul Niculescu a primit votul de învestitură […]

Citește mai mult