Actualitate

Ministerul Economiei va putea interveni în vânzarea participației Exxon: Ce prevede cel mai nou OUG care vizează industria energetică

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministerul Economiei va putea interveni în vânzarea participației Exxon: Ce prevede cel mai nou OUG care vizează industria energetică

Cel mai nou OUG conferă Ministerului Economiei puterea de a interveni în tranzacţiile cu concesiuni petroliere, din motive de siguranţă naţională, şi să accepte sau să respingă preluarea acestora de către entităţi controlate de ţări terţe sau de resortisanţi ai ţărilor terţe, conform unui proiect în dezbatere publică.

Petrecerea Divorțaților

Proiectul de ordonanţă de urgenţă permite statului să intervină în procesul de vînzare a participaţiei pe care compania americană Exxon o deţine în Marea Neagră, tranzacţie asupra căreia oficialii români s-au pronunţat în repetate rînduri.

Recent, ministrul Economiei Virgil Popescu a recomandat Exxon, într-o postare pe Facebook, să respecte legislaţia pe care au folosit-o când au intrat în proiectul din Marea Neagră, adica HG pentru transferul de licenţă, precizând că operaţiunile sunt o chestiune de securitate naţională.

„Am declarat public, în repetate rânduri, că o prioritate a mandatului meu e ca exploatările din Marea Neagră să se realizeze, în cel mai scurt timp. Aceste exploatări reprezintă şi o consolidare a securităţii naţionale, nu doar o dezvoltare economică. Mi-aş dori ca Exxon să continue operaţiunile în România. În cazul în care din motive interne doresc să plece, le recomand să respecte legislataţia românească pe care au folosit-o când au intrat, adica HG pentru transferul de licenţă. De asemenea, mi-aş dori ca Romgaz, companie a statului român, să fie parte din viitorul consorţiu care va exploata acest perimetru. Operaţiunile de la Marea Neagra reprezintă o chestiune de securitate naţională şi recomand ca nimeni să nu ne pună la încercare cu acest lucru”, a scris ministrul.

ExxonMobil plănuieşte să renunţe la toate operaţiunile upstream pe care le are în Europa, inclusiv din Marea Neagră, ca parte a procesului accelerat de înstrăinare de active ce se ridică la o valoare de până la 25 de miliarde de dolari.

Planul, demarat în 2018, reprezintă cel mai mare program de vânzări de active petroliere şi gazifere din ultimele decenii pentru Exxon, acesta incluzând şi participaţii în proiecte de pe alte două continente, Asia şi Africa. În România, Exxon are o cotă de 50% în proiectul de gaze offshore Neptun Deep din Marea Neagră, perimetru în care are partener OMV Petrom.

Actul normativ propus de minister modifică prevederile Legii petrolului nr. 238/2004, iar la elaborarea cadrului legislativ s-a avut în vedere Directiva nr. 94/22/CE privind condiţiile de acordare şi folosire a autorizaţiilor de prospectare, explorare şi extracţie a hidrocarburilor, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 164/1994, potrivit căreia “statele membre pot refuza, din motive de siguranţă naţională, să permită accesul şi exercitarea acestor activităţi oricărei entităţi care este efectiv controlată de ţări terţe sau de resortisanţi ai ţărilor terţe.”

Expunerea de motive mai invocă şi legea 51/1991 privind securitatea naţională a României, care impune evitarea unor situaţii imprevizibile, care pot apărea în situaţia unui transfer către altă persoană juridică a drepturilor şi obligaţiilor asumate prin acorduri petroliere, cu consecinţa schimbării condiţiilor esenţiale ale acestora, care raportat la dinamica geopolitică regională să fie afectată siguranţa naţională, respectiv starea de echilibru şi de stabilitate socială şi economică necesară existenţei şi dezvoltării statului naţional român ca stat suveran, unitar, independent şi indivizibil, potrivit principiilor şi normelor democratice statornicite prin Constituţie.

Actul normativ prevede că, în situaţia în care are loc o operaţiune de preluare a controlului titularului unui acord petrolier sau are loc o schimbare în structura acţionariatului cu drept de control asupra titularului, acesta are obligaţia să notifice autoritatea competentă, iar acordul petrolier poate să îşi menţină valabilitatea, să se revizuiască în noile condiţii, sau să fie reziliat, după caz, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii competente.

Nerespectarea acestor prevederi are ca efect pierderea calităţii de titular de acord petrolier a persoanei juridice române sau străine în cauză, în situaţia în care acordul petrolier are mai mulţi titulari, iar în situaţia în care acordul petrolier are un singur titular, acesta încetează de drept.

Anul trecut ExxonMobil a anunţat că vrea să renunţe la toate operaţiunile upstream pe care le are în Europa, inclusiv din Marea Neagră. Planul include şi participaţii în proiecte de pe alte două continente, Asia şi Africa.

Printre companiile interesate şi contactate de ExxonMobil pentru Neptun Deep se numără, conform anunţurilor oficiale sau informaţiilor din media, Romgaz, PGNiG, compania de petrol şi gaze controlată de statul polonez, LukOil, MOL.

sursa: zf.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie 2026: Până când se pot depune cererile. Anunțul făcut de ANPIS

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie 2026: Până când se pot depune cererile. Anunțul făcut de ANPIS Românii care au nevoie de ajutor pentru încălzirea locuinței în sezonul rece 2026-2027 trebuie să depună cererile la primărie până la data de 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin începând din această lună, informează Agenția Națională […]

Citește mai mult

Actualitate

Adaos comercial plafonat la toate alimentele? Ce spune ministrul Finanțelor despre propunere

Ioana Oprean

Publicat

în

Adaos comercial plafonat la toate alimentele? Ce spune ministrul Finanțelor despre propunere Propunerea ministrului Agriculturii, Florin Barbu, de extindere a plafonării adaosului comercial la toate produsele alimentare din magazine a ajuns în atenția Guvernului. Măsura ar putea schimba regulile de comercializare pentru întregul sector alimentar, însă aplicarea sa depinde de o analiză economică și bugetară. […]

Citește mai mult

Actualitate

Cât de puțin a alocat România pentru pensii și ajutoare sociale într-un an întreg: Pe ce loc este țara noastră în Uniunea Europeană la acest capitol

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât de puțin a alocat România pentru pensii și ajutoare sociale într-un an întreg: Pe ce loc este țara noastră în Uniunea Europeană la acest capitol România continuă să se situeze printre statele Uniunii Europene cu cele mai reduse cheltuieli pentru protecție socială, raportate la Produsul Intern Brut. În 2025, statul român a direcționat către […]

Citește mai mult