Actualitate

Ministerul Agriculturii vrea să înăsprească regulie de cumpărare de terenuri agricole de către străini – cel mult 50 de hectare pentru fiecare solicitant

Ioana Oprean

Publicat

în

teren agricolMinisterul Agriculturii vrea să înăsprească regulile pe care trebuie să le îndeplinească străinii pentru a cumpăra terenuri agricole în România, însă va ţine cont şi de regulile comunitare pentur a nu risca intrarea într-o procedură de infringement, precum Bulgaria, a anunţat joi ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.

Proiectul legii care reglementează cumpărarea de terenuri agricole de către străini a fost elaborat de Ministerul Agriculturii, dar aplicarea actului normativ va fi posibilă după finalizarea planului cadastral.

„La nivel european au fost multe discuţii pe acest sens. Bulgaria care a introdus acum câţiva ani o serie de restricţii a intrat în infringement. Şi de aici am tras concluzia că trebuie să aplicăm ce au aplicat acele state care nu au avut niciodată probleme cu legislaţia europeană. Cel mai simplu şi la îndemână model este modelul francez. La Bruxelles, la DG Market, mi s-a spus că puteţi să introduceţi nişte limite, cu o condiţie, să aveţi obiective clare de atins. Dacă ne-ar referi de exemplu la faptul că este nevoie să comasăm terenurile”, a declarat Achim Irimescu, ministrul Agriculturii.

Actul normativ impune o suprafață maximă de 50 de hectare pentru fiecare solicitant, însă reglementarea va suporta modificări, având obiective clare de atins, cu o serie de conditii însă. Prima condiție ar fi realizarea planului cadastral, plan pe care actualul ministru al Agriculturii sustine că-l va realiza și cu sprijinul notarilor publici, precum și al altor instituții cu atribuții în acest sector de activitate, inclusiv cu fermierii.

„România are un total de 14 milioane de hectare de teren agricol, din care 3,8 milioane hectare organizate în ferme, 9,3 milioane de hectare de teren arabil, teren din care doar 3 milioane de hectare au și cadastrul făcut”, a precizat ministrul Achim Irimescu.

Compania AgroIntelligence estima de curând că străinii deţin aproximativ 10% din suprafaţa agricolă a României, adică aproximativ un milion de hectare. Cei mai mari proprietari străini ar fi italienii, urmaţi de germani şi arabi. În România deja existau anumite restricţii la vânzarea terenurilor agricole, însă acestea nu ţin cont de naţionalitatea cumpărătorului, ci mai degrabă de localitatea sa de referinţă. Mai exact, la achiziţia unui teren au prioritate vecinii de suprafaţă, localnicii, arendaşii şi statul.

Şi abia apoi terenul poate fi vândut altcuiva. Aşadar, actuala lege nu le interzice străinilor să cumpere teren, dar le îngreunează achiziţiile. Dar, într-un fel, prevederile actuale încurajează comasarea terenurilor despre care vorbea şi Ministrul Agriculturii. România are o problemă cu fragmentarea suprafeţelor arabile.

Ţara noastră are unele dintre cele mai mici parcele din Europa, dimensiunea lor fiind apropiată de cea a unor insule, precum Malta sau Cipru.

sursa: hotnews, digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

O nouă dronă a fost doborâtă în această dimineață deasupra apelor teritoriale ale României: Mesajul de ultimă oră transmis de Nicușor Dan

Bogdan Ilea

Publicat

în

O nouă dronă a fost doborâtă în această dimineață deasupra apelor teritoriale ale României: Mesajul de ultimă oră transmis de Nicușor Dan  Președintele Nicușor Dan a anunțat că o nouă dronă a fost doborâtă duminică dimineață de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române, deasupra apelor teritoriale ale României, în zona Sulina–Chilia.  Șeful statului a […]

Citește mai mult

Actualitate

Călin Georgescu, mesaj pentru agricultori: ,,Rămâneți stăpâni pe munca voastră”

Ioana Oprean

Publicat

în

Călin Georgescu, mesaj pentru agricultori: ,,Rămâneți stăpâni pe munca voastră” Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a fost întâmpinat de sute de susținători, duminică dimineața, la Târgul de la Călugăreni, din județul Giurgiu. Cu această ocazie, el a transmis un mesaj de susținere pentru agricultori și micii producători, subliniind importanța sprijinirii acestora. „Să rămâneți […]

Citește mai mult

Actualitate

PENSII 2026 | Cum să calculezi impozitul și contribuția la sănătate pentru pensii

Bogdan Ilea

Publicat

în

PENSII 2026 | Cum să calculezi impozitul și contribuția la sănătate pentru pensii  Pensionarii care încasează peste 3.000 de lei pe lună pot datora, în anumite situații, atât contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS), cât și impozitul pe venit, în funcție de cuantumul pensiei. Cele două obligații fiscale sunt calculate și reținute automat de […]

Citește mai mult