Curier Județean

METEO: Vreme rece și mohorâtă în Transilvania, în următoarele două săptămâni

Ioana Oprean

Publicat

în

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în următoarele două săptămâni (în intervalul 22 septembrie – 5 octombrie), pentru Transilvania.

În prima zi valorile termice diurne se vor situa, în medie, în jurul a 22 de grade, apoi vor marca o scădere bruscă, de 8-10 grade, vremea devenind rece pentru a treia decadă a lunii septembrie. Din 27 septembrie vremea va intra într-un proces de încălzire uşoară, iar la sfârşitul intervalului de prognoză mediile temperaturilor maxime se vor situa în jurul a 16 grade. Mediile minimelor vor avea aceeaşi evoluţie, cu valorile cele mai scăzute, de 1-2 grade, în jurul datei de 25 septembrie.

Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată pe tot parcursul celor două săptămâni de prognoză, dar acestea se vor semnala pe arii mai extinse şi vor fi mai însemnate cantitativ în 22 – 23 septembrie, şi posibil în 26, respectiv 30 septembrie.

Estimarea ANM este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul 

Ioana Oprean

Publicat

în

Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea canalizare menajeră – str. Spitalului, loc. Galda de Jos, com. Galda de Jos, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Galda de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția

Ioana Oprean

Publicat

în

Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția Clădirea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia ar putea fi pusă în valoare și după apusul soarelui. Consiliul Local este chemat să aprobe documentația tehnico-economică, la faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul „Iluminat […]

Citește mai mult

Curier Județean

Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]

Citește mai mult