Actualitate

METEO: Vești bune pentru weekend – Vreme frumoasă, dar și ploi izolate și vânt moderat

Ioana Oprean

Publicat

în

Meteorologii anunță vreme caldă pe întreg teritoriul țării, însă sunt așteptate și ploi izolate și vânt moderat. La mare, temperaturile vor atinge 28 de grade, vântul va sufla slab, iar apa mării va înregistra 24 de grade.

Petrecerea Divorțaților

Pe întreg teritoriul țării, sfârșitul de săptămână vine cu vreme frumoasă, care continuă să se incălzească, cer variabil și ploi izolate.

,,Pe parcursul zilei de sâmbătă vremea se va încălzi ușor, cerul va fi variabil, cu unele înnorări, când pe arii restrânse, la munte, în vestul, sudul și centrul țării vor fi averse însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în regiunile estice și pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 și 30 de grade.

Duminică, vremea va fi în general frumoasă și va continua să se încălzească, cerul va fi variabil, cu unele înorări, în special după-amiaza, în centrul țării, precum și la munte, unde doar izolat vor fi ploi de scurtă durată și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 și 33 de grade”, a mai spus meteorologul de serviciu al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

La mare, informează ANM, vremea va fi frumoasă în weekend, vântul va sufla slab, cu ușoare intensificări, iar temperaturile pot atinge 28 de grade. Totodată, vremea va fi caldă și la munte în acest sfârșit de săptămână, iar izolat se vor înregistra ploi.

,,Pe litoral, vremea va fi frumoasă, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare ziua. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 și 28 de grade, iar temperatura apei mării va avea între 23 și 24 de grade, mai scăzută în partea de nord a litoralului.

La munte, vremea se va încălzi, cerul va fi variabil, cu unele înorări după-amiaza, când izolat vor fi averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări, pe creste, sâmbătă”, mai arată reprezentantul Administrației Naționale de Meteorologie.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului Postul Nașterii Domnului, unul dintre cele mai importante posturi din calendarul ortodox, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt îndemnați să respecte rânduielile […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu

Ioana Oprean

Publicat

în

De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu La doar 25 de ani, sublocotenentul inginer Adelin Marcel Leahu face parte din generația tinerilor militari care contribuie la operarea uneia dintre cele mai moderne aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române. Absolvent […]

Citește mai mult

Actualitate

Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri

Ioana Oprean

Publicat

în

Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri Aproape 10.000 de absolvenți ai facultăților de medicină și farmacie din România s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat din acest an, care va avea loc duminică, 15 noiembrie, în […]

Citește mai mult