METEO: Ploi și temperaturi în scădere în majoritatea regiunilor, până marți seara
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis duminică o informare de ploi și temperaturi în scădere, valabilă începând din această după-amiază până marți seara.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 18 septembrie, ora 18.00 — 20 septembrie, ora 18.00, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuata. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie și izolat grindină.
Astfel de fenomene se vor semnala în seara zilei de duminică, 18 septembrie și pe parcursul nopții de duminică spre luni, în zonele montane și local în regiunile sudice, sud-estice și centrale, apoi în cea mai mare parte a țării.
Ploile vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși 20 — 25 l/mp și izolat 40 — 50 l/mp, cu precădere la deal și la munte, precum și în partea de est a teritoriului.
Temperaturile vor scădea accentuat în toate regiunile, astfel că pe parcursul zilei de marți, 20 septembrie, vremea va deveni rece pentru aceasta dată în toată țara.
ANM va actualiza această informare în cursul zilei de luni, 19 septembrie.
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Video | SCUT 2026, la Alba Iulia: 117 elevi au învățat cum să fie în siguranță. Au fost premiați alături de profesorii lor coordonatori. Lista
SCUT 2026, la Alba Iulia: 117 elevi au învățat cum să fie în siguranță. Au fost premiați alături de profesorii lor coordonatori. Lista La Muzeul Principia din Alba Iulia a avut loc, miercuri, 21 octombrie 2026, festivitatea de premiere din cadrul ediției din acest an a proiectului SCUT (Siguranța Copiilor ne Unește pe Toți). La […]
Accident rutier în Alba Iulia: Coliziune între o motocicletă și o mașină pe strada Emil Racoviță
Accident rutier în Alba Iulia: Coliziune între o motocicletă și o mașină pe strada Emil Racoviță Un accident rutier a avut loc miercuri, în jurul orei 11.00, în Alba Iulia. O motocicletă și o mașină s-au ciocnit pe strada Emil Racoviță. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice la accidentul rutier produs […]
Bărbat din Șona, reținut de polițiști: A sustras un telefon dintr-un hipermarket din Alba Iulia, din spațiul destinat depozitării bagajelor
Bărbat din Șona, reținut de polițiști: A sustras un telefon dintr-un hipermarket din Alba Iulia, din spațiul destinat depozitării bagajelor Un bărbat din Șona a fost reținut de polițiști după ce a sustras un telefon dintr-un hipermarket din Alba Iulia, din spațiul destinat depozitării bagajelor. Potrivit IPJ Alba, la data de 20 octombrie 2026, polițiștii […]
