METEO în Transilvania: Temperaturi oscilante în următoarele două săptămâni; posibile ninsori între 26-29 decembrie și 2 – 8 ianuarie
Pentru Transilvania meteorologii estimează temperaturi oscilante, în următoarele două săptămâni, cu variații între 4 grade și -15 grade, precipitații fiind prevăzute, în intervalul 26-29 decembrie și 2-8 ianuarie.
Intervalul de prognoză va debuta, cu un regim termic ușor mai ridicat decât în mod normal la această dată, caracterizat prin maxime diurne de 2 grade și minime nocturne de 0 grade, în medie. Apoi valorile de temperatura vor scădea de la o zi la alta, astfel încât, în jurul datei de 31 decembrie vor fi medii regionale de aproximativ —4 grade ziua și până la —15 grade noaptea. În primele zile ale lunii ianuarie, vremea se va încălzi ușor, iar pe 3 — 4 ianuarie se vor atinge, în medie, 0 grade ziua și —8 grade noaptea, pentru ca apoi, până la sfârșitul celor două săptămâni de prognoză, un nou proces de răcire să determine scăderea temperaturii. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată în intervalele 26 — 29 decembrie și 2 — 8 ianuarie, iar în rest doar izolat vor fi condiții pentru precipitații slabe, trecătoare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document Consiliul Județean Alba va dezbate, în ședința ordinară de joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al județului, a bugetului local și a bugetelor instituțiilor finanțate din venituri proprii. Bugetul local crește cu 5.948.000 lei, atât […]
Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică
Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică Primăria Municipiului Alba Iulia a anunțat deschiderea procedurii de transparență decizională pentru proiectul de hotărâre nr. 497/2026. Documentul propune ca primarul Gabrie Pleșa, reprezentantul municipiului în Adunarea Generală a Asociației […]
Foto | Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”
Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile” Elevi din cele cinci colegii naționale militare din România s-au întâlnit, la Alba Iulia, la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”, un eveniment […]
