Actualitate

Mesajul Promoției 2020 al Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia către mentorii, profesorii și camarazii lor

Ioana Oprean

Publicat

în

Cu ocazia încheierii acestui an școlar, absolvenții Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia au dorit să transmită un mesaj cald și plin de urări de bine față de cadrele și colegii care le-au fost alături în acești ani. Astfel, prestigioasa instituție a scris următoarele pe contul său:

,,Iată că promoția noastră a ajuns ziua absolvirii, ziua în care ne pregătim pentru primul nostru zbor. Lăsăm în urmă patru ani plini de amintiri și ne îndreptăm curioși spre ceea ce ne rezervă viitorul. Este ultima etapă care încununează viața noastră de elevi militari și ne îndreaptă pașii spre viitoarea carieră militară.
Dragi profesori și cadre militare,

Ne-ați îndrumat pașii de-a lungul celor patru ani de liceu, ne-ați transmis cunoștințele, ne-ați oferit sfaturi, ne-ați fost mentori și părinți. Experiența dumneavoastră de viață, implicarea și devotamentul de care ați dat dovadă ne-au transformat din copiii timizi de mai ieri, în tineri educați, serioși și hotărâți, pregătiți pentru ceea ce va urma.
Vă mulțumim și vă suntem recunoscători pentru tot ce ați făcut pentru noi.

Dragi colegi,
Am început împreună aventura cunoașterii și devenirii noastre în colegiul militar. Am parcurs împreună acest drum, uneori lin, alte ori anevoios, cu succese sau greșeli, cu bucurii sau tristeți… Iată-ne acum la finalul unui capitol pe care am fi dorit să îl putem rescrie. Am pierdut în ultimele luni momente frumoase din viața de absolvent dar am câștigat altceva: determinare și curaj…Până la urmă ziua absolvirii nu se rezumă doar la final ci și la momentele petrecute până acolo. Și cu siguranță acest final deschis nu poate lăsa în urmă decât un „va urma” spus în 116 moduri diferite.
Ne oprim puțin, tragem aer în piept și plecăm mai departe. Nu vrem să fim numiți „generație de sacrificiu”. Vrem să fim acei învingători care își duc la îndeplinire visurile.
Este momentul să demonstrăm că suntem pregătiți pentru a deveni ofițerul de mâine și absolventul de ieri.”

Sursa foto: Arhiva Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia

Ioana Oprean

Publicat

în

Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia Consilierii județeni vor vota joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre prin care este completat protocolul de cooperare dintre Consiliul Județean Alba, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba. Protocolul […]

Citește mai mult

Actualitate

Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse

Ioana Oprean

Publicat

în

Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]

Citește mai mult

Actualitate

Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!” Rezultatele examenului de Rezidențiat 2026 au fost centralizate la nivel național, după corectarea lucrărilor din cele șase centre universitare. Bucureștiul, Timișoara și Cluj-Napoca se regăsesc în clasamentul celor mai mari […]

Citește mai mult