Memorandum pentru Cuprumin Abrud: se caută investitor generos, în schimbul produsului finit, fără înstrăinarea de acţiuni
Guvernul a adoptat astăzi un memorandum cu privire la susținerea comaniei miniere de stat Cuprumin Abrud, mandatând Ministerul Economiei să caute un investitor cu care să se asocieze pentru a finanţa activitatea Cuprumin.
În documentul, prezentat de ministrul Economiei Varujan Vosganian, se arată că societatea pe care o “păstorește” are nevoie de finanţare pentru retehnologizare, cheltuieli de mediu şi noi decopertări, astfel încât să îşi mărească zona de exploatare.
Soluția pentru a reuși să se atingă toate aceste obiective ar fi găsirea acelei companii, care poate fi trader sau producător din domeniu, care să investească minim de 40-50 milioane euro și care ar primi în schimb produsul finit rezultat în urma exploatării minereului, adică cuprul.
Vosganian a precizat că, pentru moment, nu se ia în calcul înstrăinarea unor acţiuni ale Cuprumin, ci doar o asociere pe o activitate specifică. Acesta a mai precizat că Ministerul Finanţelor a acceptat ca 50% din profitul operaţional să rămână la dispoziţia Cuprumin pentru a putea fi onorate obligaţiile iminente de mediu, de circa 2 milioane de euro.
Ministerul Economiei îşi propune ca investitorul să fie identificat până la jumătatea acestui an.
Având în vedere că societatea Cuprumin este angajată în câteva procese, inclusiv cu fostul câştigător al licitaţiei de privatizare anterioare, Roman Copper, Guvernul nu a mai putut opta pentru varianta privatizării, ci pentru cea a unei asocieri cu un investitor, a declarat Varujan Vosganian.
sursa: Mediafax
foto arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Aproape 54.000 de fermieri vor primi sprijin financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta din 2025, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit instituției, plata despăgubirilor va […]
Foto | 20 de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în județul vecin în timpul lucrărilor la o fundație
20 de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în județul vecin în timpul lucrărilor la o fundație Descoperire periculoasă în localitatea Pădureni, comuna Tritenii de Jos (județul Cluj)! 20 de cartușe de calibrul 7,62 mm, rămase din Al Doilea Război Mondial, au fost găsite întâmplător în timpul unor lucrări pentru amenajarea unei fundații. Pirotehniștii […]
Ai pus cauciucurile de iarnă? Riști amendă chiar dacă nu a venit încă zăpada? Odată cu instalarea sezonului rece, șoferii trebuie să acorde o atenție sporită echipării autoturismelor cu anvelope corespunzătoare condițiilor meteo. Dincolo de siguranța în trafic, neglijarea acestei obligații poate atrage sancțiuni contravenționale consistente. În România, legislația nu stabilește o dată calendaristică fixă […]
