Politică Administrație

Medicul Călin Potor: Albaiulienii vor beneficia de servicii medicale de calitate

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    Vreau să avem un oraş sănătos. Aşa cum îmi doresc pentru familia mea să aibă o stare de sănătate bună, tot aşa vreau ca toţi cetăţenii municipiului să beneficieze de servicii medicale de calitate.
Medicul Călin Potor ştie că:
Accesul la medicul de familie este uşor acolo unde sunt cabinete medicale la mică distanţă de familia pacientului. De aceea în zonele unde nu există cabinete ale medicului de familie voi face cabinete medicale ale primăriei. La Oarda de Sus va fi primul! Toate cabinetele medicale aflate în acest moment în proprietatea primăriei vor trece prin procese de modernizare şi dotare.
Medicina şcolară, o cenuşăreasă a medicinii româneşti, o medicină dispreţuită de actuala administraţie va deveni o prioritate a administraţiei Potor. Cabinetele prost dotate, cu aspect dezolant îi fac pe copiii noştri, elevi, să intre acolo doar când nu se mai poate!  De unde prevenţie, de unde tratament, cu mâinile goale ale medicilor şi asistenţilor de acolo? Îi cunosc personal pe toţi cei ce lucrează în acest domeniu: sunt părinţi la rândul lor, sunt profesionişti şi ştiu că prin relansarea activităţilor din cabinetele şcolare rezultatele o să apară rapid şi evident. Cabinetele de stomatologie şcolară sunt dotate din păcate cu aparatură de acum 30-35 de ani. Asta este grija administraţiei actuale faţă de elevi şi medicii stomatologi şcolari! Simplu: le schimb cu unele noi!
Spitalul  judeţean care de fapt este un spital municipal (deci al oraşului) şi folosit când nevoia o impune şi de ceilalţi cetăţeni ai judeţului va avea buget asigurat şi de municipalitate. Şi cine plăteşte are pretenţii! Cetăţenii municipiului sunt plătitori la sănătate şi vă asigur că pretenţiile lor vor fi auzite. Achiziţia de aparatură specifică, dotare la nivel european şi extinderea suprafeţei construite a spitalului vor avea în primar şi consiliul local un aliat, un partener.
Proiectul de construcţie a unui nou spital judeţean de urgenţă la Alba Iulia este o oportunitate teribilă pentru sănătatea municipiului Alba Iulia şi a judeţului Alba, proiect abandonat de guvernarea PDL. Este momentul să-l punem din nou pe tapet!
Voi aduce RMN-ul din nou în spitalul judeţean din Alba Iulia! Împreună cu viitorul preşedinte al Consiliului Judeţean Alba, Teodor Atanasiu, vom face toate demersurile pentru ca cetăţenii care au nevoie de RMN să nu mai fie obligaţi să meargă sute de kilometri la Sibiu, Cluj Napoca sau chiar Bucureşti. Aşa cum a fost aparat RMN la spital în mandatul meu de director al acestei unităţi medicale, aşa va fi şi în mandatul meu de primar!
De ce să nu ne gândim la un PET CT? Diagnoza rapidă şi precoce a cancerelor devine pe zi ce trece tot mai importantă în tratamentul cu succes al acestei boli. Poziţionarea oraşului în centrul Ardealului ne face să devenim eligibili pentru construirea unui accelerator de particule şi de aici să pornească materialul de investigaţie către toată ţara. Acceleratorul înseamnă bani în oraş, studenţi ce se pregătesc în acest domeniu al fizicii moleculare, dar cel mai important este ca în domeniul diagnosticului din oncologia medicală, Alba Iulia să devină bastion al luptei împotriva acestei groaznice maladii.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Sebeș, un oraș mai bine conectat: Investiții în mobilitate urbană și legături între cartierele Lancrăm-Mihail Kogălniceanu -Aleea Lac-Aleea Parc-Lucian Blaga- Centru-Parcul Arini -Petrești

Ioana Oprean

Publicat

în

Sebeș, un oraș mai bine conectat: Investiții în mobilitate urbană și legături între cartierele Lancrăm-Mihail Kogălniceanu -Aleea Lac-Aleea Parc-Lucian Blaga- Centru-Parcul Arini -Petrești Crearea unei rețele coerente de zone pietonale și piste pentru biciclete, care să lege principalele cartiere ale municipiului Sebeș de centrul orașului și de Parcul Arini, este un obiectiv important pentru dezvoltarea […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Strada Augustin Bena din Sebeș, pregătită pentru lucrări: Începe amenajarea sistemului subteran de preluare a apelor pluviale / Primar: „Știm că lucrările vor îngreuna temporar circulația”

Ioana Oprean

Publicat

în

Strada Augustin Bena din Sebeș, pregătită pentru lucrări: Începe amenajarea sistemului subteran de preluare a apelor pluviale / Primar: „Știm că lucrările vor îngreuna temporar circulația” Ploile abundente au scos în evidență problemele sistemului de preluare a apelor pluviale de pe strada Augustin Bena din Sebeș, unde dezvoltarea urbană a crescut presiunea asupra infrastructurii existente. […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Victor Negrescu a premiat oamenii care fac diferența în județul Alba, la cea de-a treia ediție a Galei „Omul potrivit la locul potrivit”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Victor Negrescu a premiat oamenii care fac diferența în județul Alba, la cea de-a treia ediție a Galei „Omul potrivit la locul potrivit” Aproximativ 40 de oameni și organizații care, prin muncă, profesionalism și implicare, contribuie la dezvoltarea județului Alba au fost premiați sâmbătă, 17 octombrie 2026, la cea de-a treia ediție a Galei „Omul […]

Citește mai mult