Medicii se așteaptă la un al doilea val de infectați cu coronavirus, după relaxarea restricțiilor: „Este o bombă cu efect întârziat”
Medicii se așteaptă chiar săptămâna viitoare la un al doilea val de infectați cu coronavirus, după relaxarea restricțiilor. Asta pentru că, mulți oameni nu au înteles că trebuie respectate în continuare măsurile prin care să ne păzim de transmiterea virusului.
Medicul Virgil Musta, șeful secției de Boli Infecțioase de la Timișoara: „Faptul că s-au relaxat anumite măsuri, există un risc că lumea să nu respecte întru totul recomandările făcute. Și în această situație cazurile cu covid să crească. De fapt, acest lucru s-a întâmplat și în țări cu o disciplină mult mai mare decât la noi, cum sunt Germania și Coreea de Sud. În care, în momentul relaxării, numărul de cazuri a crescut. Din acest motiv, ne așteptăm să avem și noi o creștere a numărului de cazuri și din păcate cazuri severe. Cu atât
mai mult cu cât de o zi-două, de când vedem că au început măsurile de relaxare, lumea parcă a uitat că suntem într-o pandemie și că această luptă nu s-a terminat. Eu de aceea am făcut o chemare spre responsabilitate populației, pentru ca să nu fie prea târziu. Măsurile pe care le luăm acum se văd de-abia într-o săptămână, două săptămâni. Este cumva o bombă cu efect întârziat.
Am speranța că numărul pacienților care vor crește să nu ne depășească capacitatea. De fapt aici este problema. Am văzut că în ultima săptămâna numărul de cazuri a fost în ușoară descreștere, ceea ce ne permite la ora actuală, spitalele să facă față solicitărilor pacienților cu covid. Dacă va crește numărul de cazuri, ei trebuiesc internați în spital și există riscul să se depășească capacitatea de internare, iar în această situație vom avea o problemă. Pentru că, pot apărea pacienți noi, cu forme grave și să avem dificultate cu infecții specializate.
E foarte probabil să depășim aceste 20.000 de cazuri. Aceste cazuri să fie pe o perioada mai lungă de timp, să nu apară o creștere bruscă a numărului de cazuri. Marea majoritate a pacienților au prezentat forme tipice de boală. În sensul că, fenomene de infecție respiratorie cu forme mai severe a bolii. Au mai fost și pacienți cu forme rare. Dar marea majoritate a lor au prezentat febră, tuse, dureri de mușchi, de cap. Eventual disconfort sau dispnee la respirat.
Noi am și văzut că în momentul în care era posibilitatea de a se autoizola la domiciliu după ce a venit dintr o zona galbenă, în comunitățile în care aceste persoane au intrat, au apărut cazuri noi de covid, unele dintre ele depistate, altele nu. Nu au dorit să efectueze testul pt a fi depistate, că să nu se interneze în spital.”
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului Postul Nașterii Domnului, unul dintre cele mai importante posturi din calendarul ortodox, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt îndemnați să respecte rânduielile […]
Foto | De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu
De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu La doar 25 de ani, sublocotenentul inginer Adelin Marcel Leahu face parte din generația tinerilor militari care contribuie la operarea uneia dintre cele mai moderne aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române. Absolvent […]
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri Aproape 10.000 de absolvenți ai facultăților de medicină și farmacie din România s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat din acest an, care va avea loc duminică, 15 noiembrie, în […]
