Sport

Meci amical CSO Cugir – TSV 1880 Wasserburg

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

În perioada 7-10 iulie, Cugirul va primi vizita unei delegaţii din oraşul înfrăţit Wasserburg (Germania). Sunt aşteptaţi în localitatea de la poalele Drăganei atât reprezentanţi ai administraţiei germane, cât şi membri ai echipei de fotbal „TSV 1880 Wasserburg”. Scopul vizitei este acela de a extinde relaţiile de prietenie existente până acum la nivel cultural, social şi administrativ,  şi în domeniul sportiv. Astfel că, sâmbătă, începând cu ora 18.00, pe stadionul CSO Cugir va avea loc un meci amical între echipele celor două oraşe înfrăţite: CSO Cugir- TSV 1880 Wasserburg.
Iniţiativa a aparţinut primarului Michael Kölbl care i-a propus acum un an edilului cugirean, Adrian Teban o colaborare între cluburilor sportive, propunere concretizată prin organizarea în localitatea Wasserburg a unui meci amical, similar celui care va avea loc sâmbătă. „Am avut mai multe dicuţii cu primarul din Wasserburg în legătură cu extinderea colaborării şi la nivelul cluburilor sportive. Am convenit ca în pauzele competiţionale din timpul verii să organizăm meciuri de pregătire între Clubul Sportiv Orăşenesc Cugir şi TSV 1880 Wasserburg”, a precizat edilul şef al Cugirului, Adrian Teban. Trebuie spus că nu doar domeniul sportiv se află în atenţia celor două oraşe înfrăţite. În cadrul vizitei de acum aproximativ două săptămâni, pe care edilul Cugirului a făcut-o în localitatea germană cu ocazia unui eveniment cultural local, s-a discutat despre oportunitatea unor schimburi de experienţă între medicii din Wasserburg şi cei din Cugir. (H.D.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Andrei Rațiu și Vlad Dragomir, fotbaliști cu origini în Alba, în lotul de 23 de jucători al României pentru meciul cu Polonia: Cine va purta tricoul cu numărul 10, în absența lui Nicolae Stanciu

Ioana Oprean

Publicat

în

Andrei Rațiu și Vlad Dragomir, fotbaliști cu origini în Alba, în lotul de 23 de jucători al României pentru meciul cu Polonia: Cine va purta tricoul cu numărul 10, în absența lui Nicolae Stanciu Andrei Rațiu și Vlad Dragomir, fotbaliști cu origini în Alba, fac parte lotul de 23 de jucători al României pentru meciul […]

Citește mai mult

Sport

Video: Albaiulianul Gheorghe Grozav (Corona Brașov), singurul fotbalist transferat de Unirea Alba Iulia în străinătate! Povestea internaționalului român ce a scris istorie la Istanbul

Dan HENEGAR

Publicat

în

Albaiulianul Gheorghe Grozav (Corona Brașov), singurul fotbalist transferat de Unirea Alba Iulia în străinătate! Povestea internaționalului român ce a scris istorie la Istanbul Gicu Grozav este al doilea fotbalist lansat de Unirea Alba Iulia care a îmbrăcat tricoul primei reprezentative după anul 2010, alături de Nicolae Stanciu, căpitanul României. În 2017, s-a implicat financiar, alături […]

Citește mai mult

Sport

14 noiembrie 2026 | România – Polonia, duel important pentru tricolori în Liga Naţiunilor: Partida se joacă în această seară, pe Arena Naţională. Ce post TV transmite meciul

Ioana Oprean

Publicat

în

România – Polonia, duel important pentru tricolori în Liga Naţiunilor: Partida se joacă în această seară, pe Arena Naţională. Ce post TV transmite meciul Naţionala României întâlneşte reprezentativa Poloniei, astăzi, sâmbătă, 14 noiembrie 2026, de la ora 21:45, pe Arena Naţională, într-o partidă contând pentru etapa a cincea a Grupei B4 din Liga Naţiunilor. Tricolorii […]

Citește mai mult