Actualitate

Măsuri luate de BOR pentru prevenirea infectării cu coronavirus. „Bisericile vor fi deschise zilnic“

Ioana Oprean

Publicat

în

Bisericile vor fi deschise zilnic în această perioadă. De asemenea, BOR a transmis o serie de 7 reguli care trebuie respectate de către preoţi şi credincioşi, anunță Patriarhia Română.

Petrecerea Divorțaților

Pericolul infectării cu coronavirus a determinat şi Biserica Ortodoxă Română (BOR) să ia o serie de măsuri pentru protejarea credincioşilor şi clericilor. După anunţul preşedintelui privind decretarea stării de urgenţă de luni, în biserici a apărut anunţul privind interzicerea accesului în lăcaşurile de cult a mai mult de 50 de persoane, credincioşii fiind îndemnaţi să păstreze distanţa unul de celălalt.

Reamintim că şeful Cultului Musulman a anunţat închiderea tuturor moscheilor din România, iar Biserica Romano-Catolică a anunţat, de asemenea, o serie de reguli pentru prevenirea apariţiei cazurilor de îmbolnăvire cu conoravirus.

BOR a oscilat în ultima perioadă în declaraţii. De la „Biserica nu intră în carantină”, până la recomandarea ca slujbele să se ţină în aer liber, reprezentanţii Patriarhiei au transmis mai multe mesaje publice.

Conform agenţiei de presă a BOR, basilica.ro, Cancelaria Sfântului Sinod a transmis joi un document cu mai multe îndrumări adresate parohiilor şi mănăstirilor din cuprinsul Patriarhiei Române pentru respectarea unor măsuri de prevenire a îmbolnăvirii cu noul Coronavirus (Covid-19):

1. Afişarea, la intrarea în lăcaşul de cult, a recomandărilor Ministerului Sănătăţii pentru prevenirea îmbolnăvirii cu noul Coronavirus (Covid-19);

2. Consultarea la nivel de unitate de cult, acolo unde este posibil, cu cadre medicale competente, pentru a identifica măsuri de prevenire a răspândirii noului Coronavirus (exemplu: îndrumarea persoanelor suspecte de gripă din rândul celor care vin la biserică către unităţi medicale; dezinfectarea căilor de acces şi aerisirea corespunzătoare a lăcaşurilor de cult);

3. Asigurarea unei zone de igienizare a mâinilor, cu produse necesare pentru aceasta (apă, săpun, dezinfectanţi etc.), în proximitatea lăcaşurilor de cult;

4. Respectarea măsurilor dispuse de autorităţile publice şi cooperarea cu acestea, asigurându-se totodată libertatea religioasă a credincioşilor de a participa la viaţa liturgică a Bisericii şi de a primi asistenţă religioasă, în biserică şi la domiciliu;

5. Pentru a evita aglomerarea credincioşilor în spaţiul de cult, în timpul săvârşirii Sfintei Liturghii se vor utiliza difuzoare exterioare sau Sfânta Liturghie se va săvârşi în aer liber, lângă lăcaşul de cult;

6.Lăcaşurile de cult vor fi deschise zilnic credincioşilor pe întreaga perioadă a săptămânii, încât preoţii slujitori să poată răspunde tuturor solicitărilor credincioşilor privind Spovedania, Împărtăşania şi citirea unor rugăciuni. Astfel, se va evita aglomeraţia credincioşilor la slujbele de sâmbătă şi duminică;

7.Cu prilejul săvârşirii slujbelor bisericeşti, înainte de otpust se va citi rugăciunea specială pentru pocăinţă, pentru oprirea epidemiei actuale, pentru însănătoşirea persoanelor bolnave şi pentru întărirea spirituală a cadrelor medicale şi a persoanelor care contribuie la prevenirea şi combaterea epidemiei.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Aproape 54.000 de fermieri vor primi sprijin financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta din 2025, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).  Potrivit instituției, plata despăgubirilor va […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | 20 de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în județul vecin în timpul lucrărilor la o fundație

Ioana Oprean

Publicat

în

20 de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în județul vecin în timpul lucrărilor la o fundație Descoperire periculoasă în localitatea Pădureni, comuna Tritenii de Jos (județul Cluj)! 20 de cartușe de calibrul 7,62 mm, rămase din Al Doilea Război Mondial, au fost găsite întâmplător în timpul unor lucrări pentru amenajarea unei fundații. Pirotehniștii […]

Citește mai mult

Actualitate

Ai pus cauciucurile de iarnă? Riști amendă chiar dacă nu a venit încă zăpada?

Ioana Oprean

Publicat

în

Ai pus cauciucurile de iarnă? Riști amendă chiar dacă nu a venit încă zăpada? Odată cu instalarea sezonului rece, șoferii trebuie să acorde o atenție sporită echipării autoturismelor cu anvelope corespunzătoare condițiilor meteo. Dincolo de siguranța în trafic, neglijarea acestei obligații poate atrage sancțiuni contravenționale consistente. În România, legislația nu stabilește o dată calendaristică fixă […]

Citește mai mult