Măsuri de ordine la „Târgul de fete de pe muntele Gâina 2019”, asigurate de jandarmi. Participanții atenționați să nu lase mizerie în urmă
Măsuri de ordine la „Târgul de fete de pe muntele Găina 2019”, asigurate de jandarmi. Participanții atenționați să nu lase mizerie în urmă
În perioada 20-21 iulie, jandarmii albaiulieni împreună cu efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă “ Regele Ferdinand I” – Târgu-Mureş vor asigura, măsurile de ordine publică şi siguranţa participanţilor la manifestările cultural artistice care vor fi organizate în comuna Avram Iancu şi în zona Muntelui Găina.
Misiunile jandarmilor au în vedere asigurarea unui climat de normalitate civică şi de siguranţă şi vor viza în
principal prevenirea şi combaterea oricăror fapte care aduc atingere legilor şi normelor de convieţuire socială.
În vederea prevenirii unor incidente nedorite, amintim tuturor participanților la aceaste manifestări să se conformeze indicațiilor forțelor de ordine și ale organizatorilor, să adopte un comportament civilizat, să evite consumul excesiv de alcool și să semnaleze orice comportament contrar normelor legale de conviețuire.
Supunem atenţiei celor care vor participa să nu lase în urma lor resturi menajere depozitate în spaţii neamenajate, să fie echipaţi adecvat vremii, să nu distrugă mediul înconjurător, să nu aprindă focul în locurile neamenajate, să nu distrugă semnele de orientare turistică şi să nu intre cu autoturismele în zonele marcate.
De asemenea, recomandăm tuturor celor ce vor fi prezenți, având în vedere numărul mare de participanți, să acorde o atenție deosebită bunurilor personale și să sesizeze imediat prin apel la 112 sau direct jandarmilor care asigură măsurile de ordine, orice neregulă constatată.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!”
Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!” Rezultatele examenului de Rezidențiat 2026 au fost centralizate la nivel național, după corectarea lucrărilor din cele șase centre universitare. Bucureștiul, Timișoara și Cluj-Napoca se regăsesc în clasamentul celor mai mari […]
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă Postul Nașterii Domnului începe pe 15 noiembrie 2026 și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. Timp de 40 de zile, credincioșii ortodocși sunt chemați să respecte restricții alimentare, să intensifice rugăciunea și să […]
Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire
Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire Construirea unor locuințe noi pe terenuri libere, situate între case deja existente, continuă să fie posibilă în România, însă nu în orice condiții. Faptul că un teren se află într-o zonă deja construită nu […]