Mașinile celor care aruncă gunoaie, CONFISCATE de Garda de Mediu. Ce spune comisarul șef Dănuț Hălălai
Dănuț Hălălai, comisar șef al Gărzii de Mediu Alba, a discutat în cadrul unei emisiuni la Radio Unirea FM, referitor la măsura de confiscare a mijloacelor de transport a deșeurilor, dar și despre gestionarea activităților la nivelul județului Alba.
„Legiuitorul ne-a permis începând cu acest an să folosim o măsură complementară amenzii, care amenda este substanțială, la momentul de față, dar avem o măsură complementară, această măsură complementară constă în a confisca mijlocul de transport cu care se face transportul deșeurilor.
Aviz amatorilor pentru că toți cei care fac transport de deșeuri, dacă nu sunt autorizați sunt pasibili de a li se lua mașina. Indiferent că este mașina foarte scumpă, indiferent dacă este căruță sau orice alt mijloc de transport, acesta se va confisca de comisarii Gărzii de Mediu împreună cu Poliția Locală, Poliția Națională și Jandarmeria. Există protocol ferm în sensul acesta și deja începem să identificăm.
La momentul de față suntem zece comisari ai Gărzii Naționale de Mediu, la nivelul Comisariatului Județean Alba, iar până în luna iulie o să rămânem șase datorită faptului că lumea se pensionează, avem oameni care se pensionează la vârsta legală și ne trezim cu șase comisari.
Este foarte greu ca județul Alba să poți să îl gestionezi cu șase comisari. Distanțele până la limita de județ, vorbesc de Arieșeni, Gârda, zona Șugag, zona Blaj, zona Ocna Mureș sunt distanțe care ajung la 100 de kilometri, este foarte complicat. Atunci, cu societatea civilă este foarte important să avem un parteneriat. Noi avem un Facebook al Gărzii de Mediu, Garda de Mediu Alba. Este Facebook-ul Gărzii de Mediu și de acolo preluăm o mulțime de planșe foto și filmulețe pe care le instrumentăm”, a explicat Dănuț Hălălăi comisar șef al Gărzii de Mediu Alba, la Radio Unirea FM.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Prezența a 3 urși semnalată în Ormeniș-Miraslău: A fost emis mesaj RO-ALERT În comuna Mirăslău a fost semnalată prezența a trei urși, a anunțat Jandarmeria Alba, duminică, 15 noiembrie 2026, la ora 22.29. „La fața locului se deplasează de urgență echipajul de intervenție al Jandarmeriei Alba, aflat în serviciu, echipat corespunzător pentru alungarea animalelor de […]
Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată
Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată Un bărbat din Sebeș, care avea 18 ani când a început o relație cu o minoră de 13 ani, va fi judecat pentru viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată. […]
Video | Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți”
Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți” Guvernul dorește comasarea a aproape 430 de comune din România care au cel mult 1.500 de locuitori. Reforma administrativ-teritorială ar urma să fie realizată în cel puțin două […]