Societate

MÂINE: Astriştii albaiulieni, în „Pelerinaj la Eminescu”

Alexandra Mates

Publicat

în

Marţi, 15 ianuarie 2013, se împlinesc 163 de ani de la naşterea marelui poet Mihai Eminescu. Cu acest prilej, sub genericul „Pelerinaj la Eminescu”, marţi,  începând cu ora 9.30, membrii Despărţământului „Eugen Hulea” Alba Iulia al ASTRA vor participa la o scurtă slujbă religioasă la Biserica Centru Alba Iulia, a anunţat prof. Gligor Udrea, preşedintele executiv al ASTRA Alba Iulia. Apoi, de la ora 13.00, astriştii albaiulieni vor lua parte la ceremonia depunerii de coroane la Bustul lui Eminescu de pe Aleea Scriitorilor din centrul municipiului Alba Iulia.

Petrecerea Divorțaților

Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889) a fost unul dintre cei mai importanţi poeţi şi prozatori români, fiind considerat poetul naţional. Începând din 2011, pe 15 ianuarie, de ziua poetului Mihai Eminescu, este sărbătorită Ziua Culturii Naţionale în România, în urma unei legi promulgate în decembrie 2010.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Societate

Opinii - Comentarii

15 noiembrie 2026: 39 de ani de la revolta anticomunistă de la Brașov. Mii de muncitori au ieșit în stradă

Ioana Oprean

Publicat

în

15 noiembrie 2026: 39 de ani de la revolta anticomunistă de la Brașov. Mii de muncitori au ieșit în stradă Pe 15 noiembrie 2026 se împlinesc 39 de ani de la una dintre cele mai importante revolte anticomuniste din România ultimului deceniu al regimului Ceaușescu. Într-o duminică în care românii erau chemați la urne pentru […]

Citește mai mult

Societate

Ce punem pe masă în noiembrie: Care sunt alimentele esențiale ale momentului

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce punem pe masă în noiembrie: Care sunt alimentele esențiale ale momentului Luna noiembrie schimbă nu doar peisajul, ci și obiceiurile alimentare ale românilor. Odată cu instalarea frigului, coșul de cumpărături se îndreaptă tot mai mult către legume consistente, fructe de sezon, conserve și produse care pot asigura o alimentație echilibrată pe parcursul iernii. Varza, […]

Citește mai mult

Ştirea Ta

Foto știrea ta | „Dorel” lovește din nou la Alba Iulia: Groapă de pe strada George Barițiu, plombată cu „porția”. „Bătaie de joc”

Bogdan Ilea

Publicat

în

„Dorel” lovește din nou la Alba Iulia: Groapă de pe strada George Barițiu, plombată cu „porția”. „Bătaie de joc” O groapă de pe strada George Barițiu din Alba Iulia a fost plombată doar parțial, materialul folosit acoperind numai o parte din suprafața acesteia.  Din acest motiv, o parte din porțiunea deteriorată a rămas în continuare […]

Citește mai mult