Marți, 19 martie: Consultații oftalmologice gratuite, pentru persoanele vârstnice din Cugir
Sub genericul ,,Ai grijă de ochii tăi”, firma ,,Unnik Optik” specializată în domeniul oftalmologic, în colaborare cu Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) din Cugir organizează, marți, 19 martie, a.c, între orele 10.00 – 16.00, un program de consultații privind sănătatea ochilor, destinat persoanelor vârstnice din Cugir și nu numai.
Activitatea, va fi realizată la (CARP) ,,Solidaritatea” Cugir, cu sprijinul președintelui asociației, Vistian Blaga. Aceasta a pus la dispoziția celor interesați, Clubul Persoanelor Vârstnice situat în imediata apropiere a sediului asociației de pe strada Alexandru Sahia nr.1. Potrivit organizatorilor, consultațiile și ramele (peste 150 de modele din plastic și metal) vor fi oferite gratuit, iar cei interesați de comenzi pentru ochelari pot beneficia de cele mai reduse prețuri la lentile.
Ochelarii se vor plătii în două rate (50% avans și 50% la livrare).De menționat că, membrii Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor beneficiază de un bonus de 30 lei la achiziționarea unei perechi de ocheleri sau 10% reducere pentru pensionarii și persoanele de peste 50 de ani. Oferte speciale pentru lentilele bifocale și progresive.
Pentru înscriere, cei interesați pot apela direct la sediul C.A.R.P.Cugir sau la numerele de telefon: 0721.382.962; 0761.260.296. (C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică
Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică Primăria Municipiului Alba Iulia a anunțat deschiderea procedurii de transparență decizională pentru proiectul de hotărâre nr. 497/2026. Documentul propune ca primarul Gabrie Pleșa, reprezentantul municipiului în Adunarea Generală a Asociației […]
Foto | Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”
Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile” Elevi din cele cinci colegii naționale militare din România s-au întâlnit, la Alba Iulia, la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”, un eveniment […]
Accident la Câmpeni: Un șofer din Bistra, cu alcool la bord, a acroșat mașina condusă de o tânără din Gârda de Sus și a plecat de la locul faptei. A fost găsit de polițiști și reținut
Accident la Câmpeni: Un șofer din Bistra, cu alcool la bord, a acroșat mașina condusă de o tânără din Gârda de Sus și a plecat de la locul faptei. A fost găsit de polițiști și reținut Un accident rutier a avut loc joi seara, la Câmpeni. Un șofer din Bistra, cu alcool la bord, a […]
