Politică Administrație

Marius Zinca, învestit în funcția de subprefect al județului Alba în prezența unui secretar de stat din MAI

Ioana Oprean

Publicat

în

Marius Zinca a fost învestit, vineri, în funcţia de subprefect al judeţului Alba, fiind desemnat prin Hotărâre de Guvern să exercite această funcţie.

Petrecerea Divorțaților

marius-zinca01Subprefectul a depus jurământul în cadrul unei ceremonii care a avut loc cu începere de la ora 11.00. Ceremonia de învestire a fost oficiată de Irina Alexe, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, în prezenţa prefectului judeţului Alba, Mihaela Maria Albu şi a angajaţilor din Prefectură.

Subprefectul Marius Zinca a asigurat-o pe Mihaela Albu de toată susţinerea sa. La rândul ei, dânsa şi-a exprimat convingerea că vor forma cu adevărat o echipă împreună cu colegii din prefectură şi vor realiza multe lucruri bune pentru judeţul Alba.

Secretarul de stat, Irina Alexe şi-a arătat deschiderea pentru  o conlucrare cât mai bună cu cei doi reprezentanţi ai Guvernului în teritoriu.

Marius Zinca a fost numit, miercuri, în funcția de subprefect al județului Alba, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu.

Marius Zinca a fost consilier superior la Administrația Finanțelor Publice, fiind absolvent al Facultății de Drept. Acesta a deținut, înainte de 2012, funcția de director executiv al Direcției Generale de Finanțe Publice Alba.

Citește și Marius Zinca, numit în funcția de subprefect al județului Alba


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Sebeș, un oraș mai bine conectat: Investiții în mobilitate urbană și legături între cartierele Lancrăm-Mihail Kogălniceanu -Aleea Lac-Aleea Parc-Lucian Blaga- Centru-Parcul Arini -Petrești

Ioana Oprean

Publicat

în

Sebeș, un oraș mai bine conectat: Investiții în mobilitate urbană și legături între cartierele Lancrăm-Mihail Kogălniceanu -Aleea Lac-Aleea Parc-Lucian Blaga- Centru-Parcul Arini -Petrești Crearea unei rețele coerente de zone pietonale și piste pentru biciclete, care să lege principalele cartiere ale municipiului Sebeș de centrul orașului și de Parcul Arini, este un obiectiv important pentru dezvoltarea […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Strada Augustin Bena din Sebeș, pregătită pentru lucrări: Începe amenajarea sistemului subteran de preluare a apelor pluviale / Primar: „Știm că lucrările vor îngreuna temporar circulația”

Ioana Oprean

Publicat

în

Strada Augustin Bena din Sebeș, pregătită pentru lucrări: Începe amenajarea sistemului subteran de preluare a apelor pluviale / Primar: „Știm că lucrările vor îngreuna temporar circulația” Ploile abundente au scos în evidență problemele sistemului de preluare a apelor pluviale de pe strada Augustin Bena din Sebeș, unde dezvoltarea urbană a crescut presiunea asupra infrastructurii existente. […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Victor Negrescu a premiat oamenii care fac diferența în județul Alba, la cea de-a treia ediție a Galei „Omul potrivit la locul potrivit”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Victor Negrescu a premiat oamenii care fac diferența în județul Alba, la cea de-a treia ediție a Galei „Omul potrivit la locul potrivit” Aproximativ 40 de oameni și organizații care, prin muncă, profesionalism și implicare, contribuie la dezvoltarea județului Alba au fost premiați sâmbătă, 17 octombrie 2026, la cea de-a treia ediție a Galei „Omul […]

Citește mai mult