Politică Administrație

Marius Sepi (Sanitas): I-am solicitat ministrului Sănătății să ne sprijine în vederea creșterii salariilor în Asistență Socială

Dragoş Suciu

Publicat

în

Marius Sepi a declarat, vineri, că i-a solicitat ministrului Sănătății, Nicolae Bănicioiu, să sprijine Federația Sanitas în vederea creșterii salariilor în Asistență Socială.

Petrecerea Divorțaților

Liderul sindical Marius Sepi, fost politician, acum vicepreședinte SANITAS România: Cam toți factorii politici sunt o apă și-un pământ”Astăzi (vineri, n.r.), domnul ministru Nicolae Bănicioiu s-a întâlnit cu membrii Consiliului Național al Federației Sanitas, întâlnire în cadrul căreia a confirmat creșterea de venituri pentru întreg personalul din sistemul sanitar, de la 1 octombrie, în cuantum de 25 la sută. De asemenea, domnul Bănicioiu ne-a mulțumit pentru echilibrul de care noi, Federația Sanitas, am dat dovadă pe parcursul unui întreg an de negocieri. La rândul nostru, i-am mulțumit domnului ministru că a demonstrat că dorește să se implice în rezolvarea problemelor cu care se confruntă sistemul sanitar din România. În acest sens, i-am solicitat să ne sprijine în continuare în demersurile pe care le facem în vederea creșterii salariilor colegilor din Asistență Socială”, a afirmat Marius Sepi, prim-vicepreședintele Federației Sanitas, citat de Agerpres.

Salariile personalului sanitar vor fi majorate cu 25% de la 1 octombrie, a anunțat marți, la Palatul Victoria, premierul Victor Ponta, mai scrie Agerpres.

„Putem de la 1 octombrie anul acesta (…) să aplicăm o creștere de 25% la salariul actual pentru tot personalul din sistemul sanitar. Asta înseamnă, dacă datele ministerului și ale Casei sunt corecte, 181.000 de persoane în rețeaua Ministerului Sănătății și a autorităților publice locale și 12.380 de persoane în ministerele și instituțiile care au propria rețea, Interne, Apărare, SRI și celelalte”, a declarat premierul Victor Ponta, într-o conferință de presă alături de ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Video | Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare

Ioana Oprean

Publicat

în

Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare Municipalitatea blăjeană continuă seria investițiilor în infrastructură, un nou șantier fiind deschis pe strada Alexandru Borza. Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a anunțat începerea lucrărilor de reabilitare […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei Primăria Municipiului Alba Iulia a lansat o procedură de achiziție publică pentru dotarea zonei Șanțului Exterior Est al Cetății Alba Carolina, în cadrul proiectului de reconversie și refuncționalizare a acestui spațiu. Contractul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul Primăria Cugir a depus solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Executare rețea canalizare pluvială în localitatea Vinerea pe str. Arinului, Toamnei și Teiului și în orașul Cugir pe str. Cloșca și […]

Citește mai mult