Ştirea zilei

Marius Alexa, patronul Meridian Construct a fost condamnat la 3 ani de închisoare

Bogdan Presecan

Publicat

în

Marius Alexa patronul SC Meridian Construct, aflat în Dubai, a fost condamnat în lipsă marţi, 3 aprilie 2011 de Judecătoria Alba Iulia la trei ani de închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală.

Evaziunea a fost produsă în perioada cât a fost administrator al unei societăţi care se pare a fost creată chiar in acest scop, de a se sustrage de la plata obligaţiilor financiare către stat, Impact Construct SRL.  Firma a intrat în insolvenţă în anul 2010, iar din septembrie 2011 se află în faliment. La sfârşitul anului 2009, firma Impact Construct avea datorii însumate de 1,6 milioane de lei şi pierderi circa 500 de mii, la o cifră de afaceri de peste 1,2 milioane de lei. Având în vedere faptul că Marius Alexa se află de peste un an în Dubai, este reprezentat în instanţă de avocaţi. Sentinţa Judecătoriei Alba Iulia nu este definitivă poate fi contestată cu recurs.

Cunoscut mai ales pentru scandalul cu cartierul Meridian din Alba Iulia, omul de afaceri albaiulian  este cercetat în mai multe dosare pentru înşelăciune, după ce 12 familii şi o societate comercială, care au cumpărat în perioada 2006-2008 case construite de Alexa, au descoperit după achiziţionarea imobilelor fie că terenurile erau  proprietatea altcuiva sau construcţiile ori terenurile erau ipotecate la bănci. Lichidatorul judiciar al Meridian Construct încearcă să vândă bunurile firmei pentru a mai recupera din sumele datorate creditorilor.

foto: cartier Meridian Alba Iulia


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată

Ioana Oprean

Publicat

în

Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată Un bărbat din Sebeș, care avea 18 ani când a început o relație cu o minoră de 13 ani, va fi judecat pentru viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți” Guvernul dorește comasarea a aproape 430 de comune din România care au cel mult 1.500 de locuitori. Reforma administrativ-teritorială ar urma să fie realizată în cel puțin două […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane” Cosmin Matieș, cunoscut antreprenor local din domeniul HoReCa, lansează critici dure la adresa administrației locale din Alba Iulia, acuzând lipsa unei strategii coerente de dezvoltare turistică […]

Citește mai mult