Marcela Vîlcan, poveste emoționantă despre Corneliu Olar: Așa am cunoscut eu OMUL, de o modestie rar întâlnită, care își oferea ajutorul fără ca să i-l ceri

Marcela Vîlcan, poveste emoționantă despre Corneliu Olar: Așa am cunoscut eu OMUL, de o modestie rar întâlnită, care își oferea ajutorul fără ca să i-l ceri

Marcela Vîlcan, asistenta șefă a secției de Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Județean Alba Iulia a istorisit, pe pagina proprie de pe o rețea de socializare, o poveste emoționantă despre omul Corneliu Olar, la trecerea acestuia în Împărăția Cerurilor.

„Am să vă spun o poveste, o poveste despre omenie, bun simț, educație civică și despre ce-o mai fi fost ea… Personajul principal OMUL!

Am avut ocazia să cunosc OMUL, pe când era pacient în secția noastră. OMUL, într-un salon de 4 paturi, cu alți 3 pacienți, culmea, doi imobilizați complet la pat, iar 1 țintuit la pat datorită faptului că lipsa de oxigen nu ii permitea deplasarea nici măcar până la toaletă (era dependent 100% de O2). Se întâmpla undeva în valul 2 sau 3 al pandemiei. Nu mai rețin exact.

Citește și: DOLIU în Alba: Corneliu Olar, deputatul moților, a trecut la cele veșnice

Unul dintre pacienții imobilizați la pat, obez (undeva spre 160 kg), tânăr dealtfel, de etnie romă. Era în patul 1.

Celalalt, tot imobilizat la pat, vârstnic, pensionar, cu studii superioare realizate în vremurile când școala era școală, frate, fost director de întreprindere de stat. Patul 2. Român.

Patul 3 – OMUL. Moț.

Patul 4, pacient de vârstă adultă, cu necesar mare de oxigen. Sas.

Imaginea cu care OMUL a fost nevoit să trăiască, timp de vreo două săptămâni, nu era una care să-ți inducă optimismul. 3 colegi de salon, care trebuiau alimentați, schimbați de pampers, spălați etc. Dar nu s-a plâns nicicând, din contră…

Prima amintire pe care o am vis-a-vis de OM este aceea în care l-am surprins într-un moment în care îi dădea să mănânce iaurt, cu lingurița, pacientului tânăr, obez, din patul 1. („frumos’, mi-am spus în gând).

O altă amintire o am când, ieșind din salon, făcând nici 3 pași, am auzit în urma mea o bubuitură. Întorcându-mă rapid, OMUL deja îl sprijinea pe pacientul din patul 4, care căzuse, în intenția lui de a merge la toaletă (a acceptat foarte greu ideea că trebuie să folosească un scaun toaletă în salon). L-am ridicat împreună și l-am pus în pat. (‘admirabil”, mi-am spus în gând).

O altă amintire este mâna de ajutor pe care o dădea mereu asistentelor și infirmierelor la mobilizarea pacientului obez, în încercarea de prevenire a escarelor. („impresionant”, mi-am spus din nou în gând).
Cu pacientul din patul 2, cel vârstnic, făcea mereu conversație, căci se știau din alte timpuri.

Așa am cunoscut eu OMUL, un om de o modestie rar întâlnită, un om care își oferea ajutorul fără ca tu să i-l ceri. Un om fără pretenții de înalt demnitar, un om, exemplu de urmat. Nu a cerut nimic: nici să fie mutat (oricum, nu aveam unde), nici rezervă, nici alți colegi de suferință. Nimic. Absolut nimic.

Să vă odihnească Domnul sufletul în pace, drag OM! Sunt convinsă, că locul în care sunteți acum este unul cald, cu soare și verdeață, plin de liniște și de bucurie. Condoleanțe, familiei îndoliate!”, a scris Marcela Vîlcan pe facebook.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI