Mama unei fetiţe de patru ani din județul Alba, acuzată de neglijenţă: Ar fi lăsat copila cu un unchi care a abuzat-o sexual. Ce restricţii are femeia
O femeie din comuna Bucerdea Grânoasă, este acuzată în instanţă de tatăl fetiţei de 4 ani pe care o au împreună, că şi-a neglijat fiica, care a ajuns să fie abuzată de fratele femeii şi expusă de aceasta riscului infectării cu Covid-19.
După ce femeia a plecat de mai multe ori în străinătate, iar fostul concubin, tatăl fetiţei, a reclamat-o pentru abandon, domiciliul copilei a fost stabilit – printr-o sentinţă civilă pronunţată în 2019 – la bărbat. Teoretic, mama o mai poate vedea pe micuţă doar o dată la două săptămâni, timp de opt ore, desi femeia reclamă că nici măcat atât nu i se permite.
Programul de vizitare restrictiv a fost contestat de mamă la Tribunalul Alba, instanţă care, de altfel, în iulie 2020, a şi respins apelul femeii care cerea să poată sta cu copila mai mult. S-a ajuns la această situaţie după o serie de acuzaţii la adresa femeii. Fostul concubin, care a mai acuzat-o şi anterior pe mamă de neglijenţă, spune că din cauza acesteia, fetiţa lor a ajuns să fie abuzată sexual.
“În data de 16.05.2020, apelanta a luat minora la ea în Bucerdea Grânoasă, conform programului de vizitare stabilit (…) şi s-a săturat repede de minoră, a lăsat-o cu fratele acesteia, care a agresat-o sexual. A fost plecată mai mult de 8 luni în Franţa, fără să mai vină să viziteze minora şi fară să o mai intereseze, iar după 8 luni vine în tară şi vrea minora chiar daca era izolata 14 zile la domiciliu,expunând minora la COVID “, spune tatăl copilei, potrivit considerentelor deciziei civile pronunţate de Tribunalul Alba (rolii.ro).
Povestea abuzului sexual asupra copilei e una încă una neelucidată, iar aspectele infracţiunii reclamate de tată la adresa fostei concubine şi fratelui acesteia urmează a fi clarificate. “Pe data de 22.05.2020, tatăl a făcut plângere penală împotriva agresorului, a depus plângerea la politie şi este în desfăşurare urmărirea penală după ce Serviciul de Medicină Legală (..) a constatat urme ale infracţiunii de agresiune sexuală. Toate aceste afirmaţii sunt dovedite cu înscrisuri, lucru care să ateste netemeinicia acţiunii şi faptul că apelanta nu trebuie să mai primească program de vizitare” se mai arată în declaraţiile tatălui, potrivit considerentelor deciziei citate.
Bărbatul recunoaşte că nu i-a mai permis femeii să ia copila, chiar dacă instanţa de fond a stabilit un anumit program în care mama poate sta cu fiica, invocând că nu o poate lăsa cu o “imatură, iresponsabilă, instabilă şi inconştientă care distruge minora prin inconştienţa sa vădită, prin lipsa de supraveghere şi iresposabilitatea de care da dovadă”.
De altfel, bărbatul a cerut şi el în instanţă ca până la finalizarea dosarului penal de agresiune sexuală deschis pe numele fostei concubine şi fratelui acesteia, să nu i se mai acorde femeii niciun drept de vizitare a fetiţei “pentru ca minora să nu mai sufere”. Tribunalul Alba a menţnut însă sentinţa civilă care-i acordă femeii dreptul de a sta cu copila timp de opt ore, o data la două săptămâni, cel puţîn până finalizarea dosarului cu acuzaţii de neglijenţă şi abuz sexual.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare
Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din municipiul […]
Video | Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj
Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj Un moment mai puțin întâlnit pe terenurile de fotbal din România s-a petrecut sâmbătă, 14 noiembrie 2026, pe Stadionul „Cetate” din Alba Iulia, în timpul derby-ului județean dintre CSM […]
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs Mai multe instituții publice din județul Alba anunță organizarea unor concursuri de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante. Candidații trebuie să îndeplinească atât condițiile generale, cât și condițiile specifice privind studiile, vechimea în muncă și alte […]
