Majorarea cu 20% a alocațiilor a fost RESPINSĂ în Comisia de Muncă a Camerei Deputaților. Dacă ordonanța va fi respinsă definitiv, alocațiile vor fi dublate
Această respingere definitivă a OUG-ului privind majorarea alocațiilor va însemna rămânerea în vigoare a legii privind dublarea acestora, adoptată la finalul anului trecut de Parlament.
Comisia de muncă a Camerei Deputaților a respins marți Ordonanța de Urgență a Guvernului prin care alocațiile copiilor au fost majorate cu 20% începând cu 1 august. Actul normativ, care a fost respins și de Senat săptămâna trecută, intră miercuri la votul final în plenul Camerei, care este forul decizional.
La finalul săptămânii trecute, ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, a precizat că efortul financiar în 2020 pentru creşterea alocaţiilor cu 20% este 600 de milioane de lei.
În cadrul dezbaterilor de săptămâna trecută din plenul Senatului, social-democrații i-au criticat dur pe liberali pentru refuzul de a dubla alocațiile, numindu-i duplicitari.
”Când PNL a propus dublarea alocațiilor (la începutul anului 2019, când erau în opoziție – n. red.), foloseau expresii de genul ”drepturile copiilor nu se negociază”, ”nu vă bateți joc de copii”. Atunci propunerea a fost bună pentru că era liberală, dar propunerea PSD are alte unități de măsură și criterii de apreciere. Concluzia este că discutăm despre ipocrizie, despre comportament duplicitar”, a punctat senatorul PSD Ion Rotaru.
La rândul său, senatorul UDMR Derszi Ákos le-a atras atenția liberalilor și social-democraților că ”drepturile copiilor nu se negociază”.
”Alocația de stat pentru copii este o formă de sprijin din partea statului, acordată tuturor copiilor, fără discriminare. Pornind de la această idee, ori de câte ori s-a pus problema majorării alocațiilor, UDMR a votat ”pentru”. Am făcut acest lucru indiferent din ce parte a eșichierului politic a venit propunerea. Fiind consecvenți, am votat și dublarea alocațiilor de această dată. Eu sunt de acord că vorbim de o sumă considerabilă, dar nu cred că această economie trebuie să o face exact pe generația care reprezintă viitorul țării. Noi nu suntem de acord cu majorarea în tranșe. Legea adoptată de parlament trebuie adoptată. Drepturile copiilor nu se negociază”, a declarat senatorul UDMR.
În schimb, senatoarea USR Florina Presadă a subliniat că, în ultimii ani, alocațiile copiilor ”au devenit un subiect preferat de către politicienii vechilor partide, PNL și PSD, pentru a câștiga capital politic”.
”În acest moment, politica iresponsabilă și populistă din ultimii ani a celor de la PSD dar și a celor de la PNL, au dus la alocări iraționale de resurse cu scopul de a mitui poporul pentru voturi. Cu atât mai iresponsabilă s-a dovedit a fi politica populistă a acestor propuneri bazate pe creșteri din pix în acest context de pandemie, când cheltuielile publice au depășit de mult cote îngrijorătoare. USR este de acord cu aceste creșteri atât timp cât ele sunt sustenabile și pot fi plătite de aici încolo. Pentru că aceste alocații trebuie susținute ulterior lună de lună, an de an. În cele din urmă, dacă nu vom găsi surse reale de finanțare, tot copiii de azi vor plăti creșterea propriei alocații, pentru că astfel de măsuri îi îndatorează pe ei, și asta doar pentru că aceste partide vor să câștige lupte electorale în acest fel”, a declarat Florina Presadă.
Ordonanța de urgență care prevede creșterea cu 20%, începând cu 1 august, a alocațiilor copiilor a fost adoptată de guvern pe 29 iulie. Potrivit actului normativ, copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani vor primi 185 de lei, iar cei de până la 2 ani sau cei de până la 18 ani, dacă au dizabilităţi, vor primi 369 de lei. Alte patru creşteri, cu câte 20 la sută, sunt prevăzute în 2021 şi 2022.
Cu două săptămâni înainte, pe 15 iulie, Curtea Constituțională a respins, cu unanimitate de voturi, amânarea dublării alocațiilor copiilor, lege adoptată la inițiativa PSD la finalul anului trecut și care trebuia să intre în vigoare încă din luna ianuarie 2020, dar a fost amânată prin ordonanță de urgență de Guvernul Orban, care a susținut că bugetul nu permite o cheltuială suplimentară de șase miliarde de lei, atât cât costă dublarea alocațiilor de la 150 la 300 de lei pe lună.
Camera Deputaților a aprobat pe 18 decembrie 2019, în calitate de for decizional, cu 179 voturi ”pentru” și 29 abțineri, propunerea PSD de dublare a alocațiilor pentru copii de la 150 la 300 de lei pe lună. Deputații PNL nu au votat nici ”pentru”, nici ”împotrivă”. Ei și-au scos cartelele din aparatele de vot.
Ulterior, în ianuarie 2020, guvernul condus de Ludovic Orban a amânat până în luna august a acestui an intrarea în vigoare a legii, prin OUG 2/2020.
Pe 3 iunie, însă Camera Deputaţilor a respins Ordonanţa de urgenţă 2/2020 cu 209 voturi ”pentru”, 3 voturi ”împotrivă și 98 de abțineri, dar guvernul a atacat la CCR actul normativ, unde a pierdut.
Sursa: g4media.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE

Știri recente din categoria Actualitate
Un nou blocaj în negocierile pentru Guvern de la Cotroceni. Președintele Nicușor Dan acuză: „De marți până azi, PNL și-a schimbat poziția”
Un nou blocaj în negocierile pentru Guvern de la Cotroceni. Președintele Nicușor Dan acuză: „De marți până azi, PNL și-a schimbat poziția” Liderii PSD, PNL, USR și UDMR au fost convocați vineri, 26 iunie 2026, la Palatul Cotroceni de președintele Nicușor Dan, pentru consultări decisive privind formarea unui nou Guvern. Pe masa negocierilor se aflau […]
Cât va fi punctul de amendă de la 1 iulie 2026: Amenzi rutiere mai mari, odată cu creșterea salariului minim
Cât va fi punctul de amendă de la 1 iulie 2026: Amenzi rutiere mai mari, odată cu creșterea salariului minim Începând cu data de 1 iulie 2026, valoarea amenzilor rutiere va crește odată cu majorarea punctului-amendă la 216,25 lei, echivalentul a 5% din salariul minim brut pe țară. Noile valori vor afecta toate clasele de […]
Ludovic Orban, reacție acidă la adresa președintelui Nicușor Dan: ,,Nu ești șeful sistemului. Ești doar marioneta sistemului”
Ludovic Orban, reacție acidă la adresa președintelui Nicușor Dan: ,,Nu ești șeful sistemului. Ești doar marioneta sistemului” Ludovic Orban, președintele Forța Dreptei, a publicat un mesaj critic la adresa președintelui României, Nicușor Dan, vineri, 26 iunie 2026. ,,Nu. Nu ești șeful sistemului. Ești doar marioneta sistemului. Încă sper că nu ai ajuns prizonierul lor. Și, […]








