Macovei, la Alba Iulia: Cu Marian Munteanu primar, Bucureștiul ar ajunge în iad. O asemenea propunere este o rușine
Președintele M10, Monica Macovei, a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, răspunzând unei întrebări, că Bucureștiul ar ajunge în iad cu Marian Munteanu primar, ”deci nicăieri”, nominalizarea sa fiind un blat între PNL și PSD și o să ne trezim cu ”doamna gospodină Firea și o să primim rețete de mâncare și prăjituri”.
Monica Macovei a declarat, fiind întrebată unde ar ajunge Bucureștiul cu Marian Munteanu primar, în contextul în care l-a numit anti-european și anti-american, că în iad, iar o asemenea propunere din partea PNL este ”o rușine”.
”Deci, nicăieri. Presupun că este un blat cu PSD și o să ne trezim cu doamna gospodină Firea și o să primim rețete de mâncare și prăjituri. Este o rușine o asemenea propunere. Nu are ce să facă pentru București domnul Munteanu, cum n-are ce să facă nici doamna Firea. Nu se pricep la administrație deloc. Pe lângă cum privesc ei viața și viața noastră de zi cu zi sau administrația. În afară de asta, Marian Munteanu nu poate duce România înspre progres. Nu o poate duce înspre progres și nici spre securitate. Noi avem nevoie de securitate, în acest moment, pentru că la est avem Moldova unde rușii sunt stăpâni (…) Avem Serbia care e foarte apropiată de Rusia. Avem Crimeea și, ca atare, avem nevoie de sprijin și de securitate, care vine de la NATO, unde cel mai important stat sunt SUA și trebuie să ținem de acest parteneriat special și de Uniunea Europeană”, a spus Macovei.
Președintele M10 a explicat, fiind întrebată dacă poate să strice un primar de Capitală relațiile cu americanii și cu Uniunea Europeană, ”că oricine poate strica, cine știe ce declarație o să facă”, iar orice declarație a unui om politic se consemnează de toate ambasadele și în câteva minute ajunge în toată lumea.
Macovei a adăugat că nu spune că Marian Munteanu va strica, însă ”ne va da de lucru mult mai mult și inutil”, iar, atâta timp cât este candidatul PNL, americanii se vor întreba, ”păi poate și PNL gândește la fel dacă l-a propus pe acesta candidat”.
Președintele M10 a mai spus, fiind întrebată dacă crede că Gabriela Firea va ieși primar, în contextul în care a arătat că Bucureștiul este dat pe tavă PSD-ului, că bucureștenii nu îl vor vota pe Munteanu, ”foarte puțini și pe Firea, dar destul de mulți din cei care ies la vot”.
”PNL e deja la al treilea candidat. Bușoi a fost primul. Știam cu toții că atunci când a fost propus a fost așa de fațadă că urmează un altul. A venit al doilea, Ludovic Orban. A venit și DNA-ul între timp. S-a retras Ludovic Orban pentru că e cercetat penal (…) Da, Marian Munteanu, care dincolo de acea figură emblematică din acel moment din Piața Universității este un om cu vederi legionare pe care le face cunoscute, este un anti-european, un anti-american”, a afirmat Macovei.
Monica Macovei a fost prezentă, sâmbătă, la lansarea candidaților M10, din județul Alba, la alegerile locale
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Bărbat de 38 de ani, din Alba Iulia, reținut: Și-ar fi agresat partenera și ar fi amenințat cu moartea trei persoane
Bărbat de 38 de ani, din Alba Iulia, reținut: Și-ar fi agresat partenera și ar fi amenințat cu moartea trei persoane Un bărbat de 38 de ani din Alba Iulia a fost reținut pentru 24 de ore după ce și-ar fi agresat partenera și ar fi amenințat-o cu moartea. A amenințat cu moartea pe tatăl […]
Undă verde pentru un proiect energetic major în Alba: Sistem de stocare în baterii de 36 MW în Sâncel și Blaj
Undă verde pentru un proiect energetic major în Alba: Sistem de stocare în baterii de 36 MW în Sâncel și Blaj Investițiile în infrastructura energetică și în stabilizarea rețelei electrice de distribuție primesc un nou impuls în județul Alba. Direcția Județeană de Mediu (DJM) Alba a emis decizia etapei de încadrare pentru un proiec de […]
Poluare cu formaldehidă la Sebeș: Două firme, din industria prelucrării lemnului și cea chimică, alături de doi responsabili de mediu, trimiși în judecată
Poluare cu formaldehidă la Sebeș: Două firme, din industria prelucrării lemnului și cea chimică, alături de doi responsabili de mediu, trimiși în judecată Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată, în stare de libertate, a două societăți comerciale cu sediul în municipiul Sebeș, active în industria […]