Luni, prima probă la bacalaureat: evaluarea competenţelor lingvistice la limba şi literatura română. Vezi ce trebuie să ştii
Luni, 10 iunie cu începând cu ora 9.00 elevii din anii terminali şi cei care au terminat promoţiile anterioare şi s-au înscris, vor susţine examenul de bacalaureat. Proba de mâine, evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală la limba şi literatura română (proba A) se va verifica capacitatea de a înţelege un text la prima vedere, literar sau non-literar, de a exprima şi argumenta un punct de vedere, de a-şi organiza discursul, de a se adapta la situaţia de comunicare şi de a utiliza limba literară. Elevii trebuie să ateste că pot identifica şi prezenta elementele unei comunicări (emiţător, receptor, mesaj, cod, canal, context) şi funcţiile acestora, dar mai ales că pot vorbi onest, liber, pornind de la un text la prima vedere. În urma susţinerii acestei probe, absolvenţii nu vor primi note, ci un certificat care atestă capacitatea lor de a utiliza limba română: utilizator mediu, avansat sau experimentat.
Prima sesiune a bacalaureatului, evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română se desfăşoară până pe 12 iunie, potrivit calendarului de desfăşurare a examenului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.
Din judeţul Alba s-au înscris 3.408 pentru a susţine acest examen dintre care 2.495 sunt în clasa a 12-a. S-au înscris 570 persoane care au terminat liceul anii trecuţi. Metodologia de organizare prevede că absolvenţii promoţiilor anterioare anului 2011 vor susţine examenul de bacalaureat în conformitate cu programele şcolare aprobate în 2011. La bacalaureat 2013 vor participa 343 elevi care provin de la şcolile profesionale sau cu regim de seral.
Accesul în sală la bacalaureat se face pe bază de act de identitate
Pentru probele scrise, accesul candidaţilor în sălile de examen se va face pe baza actului de identitate, cu cel puţin 30 de minute înainte de începerea probei. Elevii vor fi puşi câte unul în bancă.
Regulamentul de organizare al examenului prevede că elevii nu au voie să intre în sală cu niciun fel de lucrări, de la manuale până la dicţionare de care s-ar putea ajuta la examen.
Examenul se va organiza, la fel ca şi în ceilalţi ani, în trei tipuri de centre de examen: licee – in care se organizează probele orale, centrele de examen unde se organizează probele scrise şi centrele zonale de evaluare unde se dă proba E, la alegere a profilului.
Pentru a promova examenul elevii vor trece fiecare examen cu cel puţin nota 5, dar per ansamblu, media de la BAC 2013 trebuie să fie de cel puţin 6.Pentru candidaţii care obţin media generală 5,99, aceasta se va rotunji la 6,00.
Calendarul Examenului de Bacalaureat 2013 sesiunea iunie – iulie
Examenul de bacalaureat începe în 10 iunie cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală la limba şi literatura română (proba A), susţinută până în 12 iunie. În perioada 12-14 iunie va avea loc (proba B) evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă. Proba de evaluarea a competenţelor digitale (proba D) se întinde pe durata a cinci zile (17-21 iunie) care va fi urmată de evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională în perioada 25-28 iunie (proba C).
Probele scrise la bacalaureat vor fi susţinute în 1 iulie la Limba şi literatura română (proba E a), iar în 2 iulie va avea loc proba la Limba şi literatura maternă (proba E b). Emoţiile continuă în 3 iulie (proba E c) atunci când elevii vor susţine proba obligatorie a profilului şi în 5 iulie ultima probă care va fi la alegere în funcţie de profilul terminat (proba E d).
În 8 iulie până la ora 12.00 rezultatele vor fi afişate pe internet şi respectiv la şcoli, iar contestaţiile se fac în aceeaşi zi în intervalul orar 12.00-16.00. Între 9 şi 11 iulie vor fi rezolvate contestaţiile şi se vor afişa în 12 iulie.
Potrivit metodologiei, elevii pot avea subiecte diferite în funcţie de profilul terminat, iar sălile unde vor fi examinaţi şi unde se vor corecta lucrările vor fi supravegheate video
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Un drapel uriaș de 42 de metri pătrați va putea fi văzut pe Catedrala Încoronării din Alba Iulia de 1 Decembrie 2026
Un drapel uriaș de 42 de metri pătrați va putea fi văzut pe Catedrala Încoronării din Alba Iulia de 1 Decembrie 2026 Pregătirile de la Alba Iulia pentru 1 Decembrie 2026 continuă și la capitolul steaguri. Palatul Principilor a realizat frecent o achiziție directă intitulată „Servicii realizare steaguri 1 Decembrie“. Cea mai spectaculoasă piesă din […]
Foto | La Colegiul Militar din Alba Iulia, Magia Disney coboară pe scena Balului Bobocilor 2026! 14 boboci luptă pentru coroană: Când se vor alege laureații
La Colegiul Militar din Alba Iulia, Magia Disney coboară pe scena Balului Bobocilor 2026! 14 boboci luptă pentru coroană: Când se vor alege laureații Șapte perechi de boboci, probe captivante și momente artistice inspirate din universul Disney – toate promit o seară de poveste la Balul Bobocilor 2026 al Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba […]
Victorie în primă instanță pentru Consiliul Local Alba Iulia în disputa cu STP privind reorganizarea transportului public: Ce a decis Tribunalul Alba
Victorie în primă instanță pentru Consiliul Local Alba Iulia în disputa cu STP privind reorganizarea transportului public: Ce a decis Tribunalul Alba Un litigiu important pentru viitorul transportului public din Alba Iulia s-a încheiat, în primă instanță, cu o soluție favorabilă administrației locale. Tribunalul Alba a respins, joi, 11 noiembrie 2026 ca neîntemeiată, cererea de […]
