Actualitate

Ludovic Orban, înainte de începerea școlii: „Eu am încredere în dascălii din România, am încredere în sistemul de educație din România”

Ioana Oprean

Publicat

în

Premierul României, Ludovic Orban, a declarat, cu mai puțin de o zi înainte de începerea noului an școlar, că are încredere în profesorii din țară și cere părinților să aibă încredere la rândul lor. Acesta a mai adăugat că reînceperea procesului educațional este o necesitate, iar părinții știu acest lucru.

Petrecerea Divorțaților

“Eu am încredere în dascălii din România, am încredere în sistemul de educație din România.

Am fost într-o comunicare permanentă cu inspectoratele școlare, cu DSP-uri, directorii de școli, cu reprezentanții autorităților locale, astfel încât să luăm toate măsurile care să apere sănătatea copiilor. Și părinții trebuie să aibă încredere.

Începerea anului școlar este o necesitate. Și așa, 4 luni de zile cursurile au fost online într-o adaptare care a generat o situație în care este necesară începerea școlilor.

Orice părinte care își iubește copilul știe că fiecare elev are nevoie de procesul educațional. Este fundamental pentru dezvoltarea fiecărui copil”, a spus Orban, aflat într-o vizită la Călărași.

Prim ministrul recunoaște că lucrurile nu sunt puse la punct în detaliu, dar că orice aspect poate fi remediat.

“Decizia de a începe anul școlar era clară, din punctul meu de vedere. Sigur că există temeri, diferite aspecte care nu sunt perfecte, încă nu au fost puse la punct în detaliu. Orice aspect poate fi remediat.

Am lăsat la latitudinea consiliilor de administrație ale școlilor decizia privitoare la modul în care să înceapă școala.

Îi rog pe părinți să aibă încredere și să le spună copiilor să respecte măsurile de protecție sanitară care sunt instituite în cadrul fiecărei școli. Trebuie să aibă încredere pentru că este în beneficiul copiilor”, a mai spus el.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Aproape 54.000 de fermieri vor primi sprijin financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta din 2025, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).  Potrivit instituției, plata despăgubirilor va […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | 20 de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în județul vecin în timpul lucrărilor la o fundație

Ioana Oprean

Publicat

în

20 de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în județul vecin în timpul lucrărilor la o fundație Descoperire periculoasă în localitatea Pădureni, comuna Tritenii de Jos (județul Cluj)! 20 de cartușe de calibrul 7,62 mm, rămase din Al Doilea Război Mondial, au fost găsite întâmplător în timpul unor lucrări pentru amenajarea unei fundații. Pirotehniștii […]

Citește mai mult

Actualitate

Ai pus cauciucurile de iarnă? Riști amendă chiar dacă nu a venit încă zăpada?

Ioana Oprean

Publicat

în

Ai pus cauciucurile de iarnă? Riști amendă chiar dacă nu a venit încă zăpada? Odată cu instalarea sezonului rece, șoferii trebuie să acorde o atenție sporită echipării autoturismelor cu anvelope corespunzătoare condițiilor meteo. Dincolo de siguranța în trafic, neglijarea acestei obligații poate atrage sancțiuni contravenționale consistente. În România, legislația nu stabilește o dată calendaristică fixă […]

Citește mai mult