Ludovic Orban face apel la „atitudinea rațională” în cazul majorării pensiilor cu 40%: „Ar putea declanșa falimentul României”
Premierul Ludovic Orban a vorbit sâmbătă seară și despre majorarea pensiilor cu 40%, după votul PSD din comisii. Șeful Guvernului aduce vești proaste pentru milioane de pensionari și spune că va încerca să împiedice acest lucru deoarece poate duce la falimentul țării noastre.
Premierul Ludovic Orban a transmis, sâmbătă, referitor la amendamentele privind majorarea pensiilor cu
40% începând cu 1 septembrie, precum și creșterea salariilor profesorilor din acest an, votate în comisiile de buget, unde PSD deţine majoritate, că se vor purta negocieri în Parlament, astfel încât legea să fie retrimisă în comisii. Premierul a spus că se bazează pe ”atitudinea raţională” a celorlalte partide politice ca să nu accepte amendamentale care ”declanşează falimentul României”, scrie News.ro.
Anunțul lui Orban privind majorarea pensiilor
”Întâi ne vom bate în Parlament. Ne vom bate în Parlament. PSD a profitat de faptul că în Comisia de buget-finanţe deţine majoritate simplă. Readuc aminte că nicio altă formaţiune politică nu a participat la şedinţa Comisiei reunite de buget – finanţe la care s-a produs monstruozitatea provocată de PSD”, a transmis Orban atunci când a fost întrebat, sâmbătă seară, la Botoşani, dacă va sesiza CCR în legătură cu rectificarea bugetară.
Se pregătesc negocieri cu restul partidelor
Orban a transmis că vor exista negocieri cu celelalte partide.
”În plen vom negocia cu toate formaţiunile politice pentru a le cere sprijinul, astfel încât să refacem raportul, să retrimitem în comisei acest raport al Comisiei de buget – finanţe care declanşează falimentul României. Sunt convins că, aşa cum au fost alături – nu de noi, de Partidul Naţional Liberal, alături de ceea ce înseamnă raţionalitate, ceea ce înseamnă corectitudine, la fel o să ne putem bizui în plen pe o atitudine raţională. În acest caz, PSD va fi în minoritate şi vom putea retrimite la comisia de buget-finanţe”, a mai declarat Orban.
Comisiile reunite pentru buget ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au adoptat, miercuri, raport de admitere cu amendamente la proiectul de lege care aprobă rectificarea bugetară pe acest an. Amendamentul PSD prin care este abrogată majorarea punctului de pensie cu 14% şi rămâne forma în vigoare de creştere a acestuia cu 40% a fost adoptat de comisii.
Punctul de pensie era planificată să fie crescut, de la 1 septembrie la 1.442 lei, însă amendamentul PSD prevede că valoarea punctului de pensie va fi menţinută, cum e în prezent prevăzut de lege, la 1.775 lei. Preşedintele Klaus Iohannis, premierul Ludovic Orban, liderul deputaţilor liberali, Florin Roman, dar şi USR au criticat adoptarea amendamentelor la rectificarea bugetară şi au vorbit despre faptul că acestea aruncă în aer finanţele publice ale ţării.
sursa: capital.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
La Spitalul Județean din Alba Iulia, taxă de însoțitor pentru mama unui copil de 3 ani internat cu insuficiență respiratorie, deși nu i s-a oferit nici măcar un pat
La Spitalul Județean din Alba Iulia, taxă de însoțitor pentru mama unui copil de 3 ani internat cu insuficiență respiratorie, deși nu i s-a oferit nici măcar un pat! Un caz care ridică semne de întrebare cu privire la modul în care sunt aplicate taxele pentru însoțitorii pacienților minori a fost semnalat redacției Ziarului „Unirea” […]
Pensii mai mari de la 1 ianuarie 2027 în România? „Suntem pregătiți” Pensionarii ar putea primi pensii majorate începând cu 1 ianuarie 2027, însă aplicarea indexării depinde de o decizie oficială a Guvernului, de stabilirea procentului și de asigurarea resurselor financiare necesare. Președinta Casei Naționale de Pensii Publice, Valentina Robu, transmite că instituția este pregătită […]
13-14 noiembrie 2026 | Cod Portocaliu și Cod Galben de inundații: Care este avertizarea hidrologilor pentru județul Alba
Cod Portocaliu și Cod Galben de inundații: Care este avertizarea hidrologilor pentru județul Alba Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a actualizat avertizarea hidrologică emisă în 12 noiembrie, instituind Cod Portocaliu și Cod Galben de inundații pentru mai multe râuri din țară. Avertizarea este valabilă începând de vineri, 13 noiembrie 2026, ora 12:00, […]
