Ludovic Orban anunță concedieri în rândul bugetarilor. ,,Mai scăpăm de unii care nu-şi fac treaba”
Ludovic Orban susţine că nu se pune problema reducerii veniturilor românilor, el reafirmând intenţia Guvernului de a majora salarii şi pensii, dar corelat cu situaţia economică.
În acest context, Orban face referire la o posibilă reducere a aparatului bugetar. „Dacă va fi necesar, vom optimiza structurile instituţiilor publice, mai scăpăm de unii care nu-şi fac treaba.” a declarat prim-ministrul.
Prezent duminică seară, într-o emisiune la România Tv, prim-ministrul Ludovic Orban a reafirmat că Guvernul nu îşi propune să scadă salariile, ci să crească veniturile românilor „pe baze economice realiste”. În momentul în care i s-a atras atenţia asupra deficitului bugetar, Ludovic Orban a afirmat că acest deficit bugetar trebuie privit şi în contextul situaţiei financiare de la care a pornit România. „România a plecat de la un deficit moştenit de 4,6%. Deficitul de 9,1 trebuie privit şi în dinamica lui, este un deficit pe care l-ai păstrat din anul anterior. Alte ţări se duc la deficite mai mari în condiţiile în care nu aveau deficit. La noi, creşterea deficitului este mai mică decât creşterea deficitului în alte ţări europene. Inclusiv dinamica Produsului Intern Brut raportat la media europeană ne plasează cu 2,4% PIB într-o situaţie mai bună decât media europeană. În România, de exemplu, a crescut salariul mediu net”, a afirmat premierul Ludovic Orban.
El spune că „există o tendinţă de revenire” a economiei, în condiţiile în care cinci luni consecutiv se constată o creştere industrială şi patru luni consecutiv au crescut încasările la buget. „Nu există tăiere, dacă va fi necesar, vom optimiza structurile instituţiilor publice, mai scăpăm de unii care nu-şi fac treaba. Oricum trebuie să facem simplificare, debirocratizare, digitalizare, oricum trebuie să facem un audit, o evaluare a instituţiilor publice şi, în mod evident, e posibil să fie redus numărul de angajaţi în sectorul public. Dar să stea liniştit orice angajat dintr-o instituţie publică care-şi face treaba, nu e în pericol. Sunt în pericol unii care au fost obişnuiţi să se facă că muncesc, nu cei care-şi fac treaba. În rest, obiectivul nostru este să creştem veniturile oamenilor. De aia dorim o creştere economică cât mai rapidă”, a adăugat prim-ministrul.
Sursa: adevarul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Câte femei din România sunt încadrate drept casnice: Muncesc acasă, dar fără salariu Pentru multe femei din România, revenirea pe piața muncii nu depinde doar de găsirea unui loc de muncă, ci și de posibilitatea de a-și permite să lucreze. Când salariul abia acoperă costurile cu creșa, transportul și îngrijirea copilului, angajarea devine o decizie […]
2027, al doilea an de austeritate. Economist: ,,Nu va fi un an al relaxării, va fi probabil mai dureros decât primul”. Care sunt motivele
2027, al doilea an de austeritate. Economist: ,,Nu va fi un an al relaxării, va fi probabil mai dureros decât primul”. Care sunt motivele Românii nu trebuie să se aștepte la o relaxare anul viitor, ci la un 2027 de austeritate, care ar putea fi chiar mai greu de suportat decât cel actual, avertizează consultantul […]
12 noiembrie 2026 | Pensiile intră astăzi pe card! Când ajung banii în conturile pensionarilor și ce trebuie să știe beneficiarii
Pensiile intră astăzi pe card! Când ajung banii în conturile pensionarilor și ce trebuie să știe beneficiarii Milioane de pensionari din România își așteaptă pensiile aferente lunii noiembrie 2026. Pentru cei care au ales plata prin intermediul cardului bancar, ziua de joi, 12 noiembrie 2026, este data de la care sunt programate viramentele în conturi. […]
