Politică Administrație

Lucrările pentru extinderea rețelei de canalizare în Mănărade – Blaj demarează în această vară

Ioana Oprean

Publicat

în

În această vară vor demara lucrările de extindere a rețelei de canalizare în ultima localitate componentă a municipiului Blaj rămasă fără această utilitate.

Gheorghe Rotar01“Cu această investiție ne-am asigurat că toți locuitorii municipiului Blaj, indiferent unde locuiesc aceștia, pot beneficia de acest indicator de civilizație care este accesul la canalizare. După darea în functiune anul trecut a stației de epurare și cu acest proiect putem spune cu încredere că blăjenii sunt în sfârșit prietenoși cu mediul în care trăiesc”, declară primarul Gheorghe Valentin Rotar.

“Această nouă investiție este finanțata din fonduri europene, din economiile rezultate la nivel județean prin proiectul “Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și canalizare în secțiunea „Fonduri de coeziune” din cadrul Programului Operațional Sectorial de Mediu.

Valoarea totală a investiției depășește suma de 6 000 000 lei iar valoarea construcției și a montajului se ridică la suma de 5 137 320 lei cu TVA inclus.

În cadrul acestui nou proiect se vor efectua lucrări de extindere în vederea racordării populației din localitatea componentă Mănărade la serviciile de canalizare centralizată.

Practic se vor introduce conducte de canalizare , din PVC cu diametrul de 250mm, pe o lungime de 4,3 km. Vor fi montate 111 cămine de vizitare și se vor realiza 305 racorduri la imobilele din localitate.

Proiectul presupune și construirea unei stații de pompare a apelor uzate menajere ce va fi echipată cu 2 pompe submersibile. Această stație are rolul de a pompa apele menajere colectate din Mănărade până la rețeaua de canalizare a municipiului Blaj existentă pe strada Alexandru Borza, la o distanță considerabilă de Mănărade.

Acesta este motivul pentru care între stația de pompare din Mănărade și căminul de descărcare de pe strada Al. Borza se va monta o conductă de refulare din polietilenă de înaltă densitate pe o lungime totală de 3,8km.

În prezent s-a finalizat procedura de predare a amplasamentului, constructorul urmând ca în perioada urmatoare să facă demersurile necesare pentru pregătirea și începerea lucrărilor cuprinse în proiect.

Lucrările trebuiesc finalizate până la 31 decembrie 2015.

Conform noilor reglementări legislative privind domeniul sănătății publice, în cazul în care în localitate există un sistem public de canalizare, toți utilizatorii care au contract de furnizare a apei, indiferent daca au sau nu branșament propriu, au obligația de a deversa apele uzate numai în rețeaua de canalizare.

Această lucrare de investiție vine după una similară de mari dimensiuni prin care s-a realizat extinderea canalizării pe 33 de km în municipiul Blaj și localitățile componente Tiur și Petrisat”, se arată într-un comunicat remis presei.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Fostul premier Theodor Stolojan: „Primul candidat de prim-ministru va cădea la vot, al doilea trebuie să fie Bolojan”

Ioana Oprean

Publicat

în

Fostul premier Theodor Stolojan: „Primul candidat de prim-ministru va cădea la vot, al doilea trebuie să fie Bolojan” Fostul premier Theodor Stolojan a afirmat că primul prim-ministru pe care îl va desemna Nicușor Dan va fi respins în Parlament, iar apoi PNL trebuie să îl propună pe Ilie Bolojan. Întrebat dacă PNL va putea da […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Premieră națională: Alba, primul județ din România care a publicat noul Plan de Amenajare Teritoriului Județean (PATJ)

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Premieră națională: Alba, primul județ din România care a publicat noul Plan de Amenajare Teritoriului Județean (PATJ) Alba este primul județ din România care a publicat noul Plan de Amenajare Teritoriului Județean (PATJ) pe portalul național de Date Locale.  „Planificarea strategică a dezvoltării teritoriale a Albei a presupus o muncă titanică. Vreau doar să vă […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Marius Hațegan, secretar general PNL Alba: PNL respinge ferm orice fel de coaliție cu PSD. Au obligația să își asume guvernarea

Bogdan Ilea

Publicat

în

Marius Hațegan, secretar general PNL Alba: PNL respinge ferm orice fel de coaliție cu PSD. Au obligația să își asume guvernarea Marius Hațegan, secretar general PNL Alba și vicepreședinte în Consiliul Județean Alba, a publicat, astăzi, 11 mai 2026, o postare prin care transmite că partidul din care face parte respinge ferm orice fel de […]

Citește mai mult