Lucrările de mansardare pentru readucerea policlinicii în incinta Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, în grafic. Investiție de peste 2 milioane de euro
La începutul lunii noiembrie, lucrările de mansardare pentru readucerea policlinicii în incinta Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia se desfăşoară conform graficului.
Aceasta a fost concluzia la care s-a ajuns astăzi, în urma vizitei făcute pe şantier de către preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, împreună cu reprezentanţi ai conducerii Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba.
Este, aşadar, o veste bună pentru pacienţii spitalului, care vor putea beneficia în curând de servicii medicale specifice într-un spaţiu adecvat, modern, şi care poate răspunde necesităţilor de consultaţii şi tratament într-un Ambulatoriu integrat.
În spațiul nou creat prin mansardarea policlinicii ar urma să fie mutate secțiile de Neurologie și Recuperare neuro-motorie, precum și amenajarea unor camere pentru medici și asistente, pe o suprafață de circa 1700 mp.
La parterul acestor corpuri ar urma să fie mutat, în locul Secției de Neurologie, Ambulatoriul integrat al spitalului, care în prezent funcţionează într-un fost cămin de nefamiliști, la o distanță de aproximativ un kilometru față de sediul spitalului (pe strada Mușețelului), un spațiu total neadecvat cu circuite întunecate, înguste, care nu îndeplinesc sub nici o formă, datorită specificului inițial al clădirii, normele sanitare referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un spital în vederea obținerii autorizației sanitare de funcționare.
În aceste condiții, pacienții împreună cu personalul medico-sanitar sunt puși pe drumuri între Ambulator și Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, iar sângele este recoltat în cadrul ambulatoriului de specialitate, după care este transportat zilnic la laboratorul din cadrul spitalului. De asemenea, există disfuncționalități semnificative în funcționarea Secției de Neurologie cât și a Compartimentului de Recuperare Neurologie, ambele fiind propuse să-și desfășoare activitățile viitoare în spațiile nou create prin mansardarea corpurilor C și D ale policlinicii.
Durata de realizare a lucrărilor de reabilitare este de 18 luni, iar implementarea proiectului este de 24 de luni. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 2.253.000 de euro.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Barajul Oașa va intra în reparații: Hidroelectrica vrea să oprească exfiltrațiile prin masca de beton. În ce etapă este proiectul
Barajul Oașa va intra în reparații: Hidroelectrica vrea să oprească exfiltrațiile prin masca de beton. În ce etapă este proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A., Sucursala Hidrocentrale Sebeș, a depus solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Lucrări de reparații la masca baraj Oașa”. Lucrările sunt propuse […]
Fost interlop din Alba Iulia, cerere de ordin de protecție împotriva fostei partenere, influenceriță pe TikTok. Femeia, care ar fi primit bani în campania electorală pentru susținerea lui Georgescu, l-ar fi urmărit în repetate rânduri
Fost interlop din Alba Iulia, cerere de ordin de protecție împotriva fostei partenere, influenceriță pe TikTok. Femeia, care ar fi primit bani în campania electorală pentru susținerea lui Georgescu, l-ar fi urmărit în repetate rânduri Judecătoria Alba Iulia a respins, pe 30 octombrie 2026, cererea de emitere a unui ordin de protecție formulată de Parchet […]
VIDEO | Fosta baie populară din Sebeș, transformată într-un centru multifuncțional modern: Arhitectură deosebită și facilități pentru locuitori. Primarul Dorin Nistor: „O clădire care te duce ca într-un labirint”
Fosta baie populară din Sebeș, transformată într-un centru multifuncțional modern: Arhitectură deosebită și facilități pentru locuitori. Primarul Dorin Nistor: „O clădire care te duce ca într-un labirint” În locul în care a funcționat fosta baie populară din Sebeș a apărut o clădire modernă, cu o arhitectură deosebită, care va găzdui un centru multifuncțional ce va […]
