Actualitate

Lovitură pentru tinerii români care vor să studieze în Marea Britanie: Guvernul britanic le-ar putea interzice să urmeze cursuri în țara lor, în anumite condiții

Ioana Oprean

Publicat

în

Guvernul britanic ar putea interzice studenților străini să urmeze cursuri universitare în țară dacă nu obțin un loc la o universitate de top, scriu jurnaliștii de la The Times. Reamintim că un număr important de tineri români studiază în UK.

Petrecerea Divorțaților

Măsura face parte din planurile guvernului noului premier Rishi Sunak de a restrânge imigrația care a atins niveluri record în Regatul Unit, The Times notând că printre măsurile vizate numărându-se și plasarea unor restricții asupra aducerii unor membri ai familiei în țară de către studenții străini după ce numărul aproape s-a triplat în doar un an.

Sunak a spus că „toate opțiunile sunt pe masă” după ce ultimele date publicate de Biroul Național de Statistică de la Londra au arătat că numărul de migranți ajunși în Marea Britanie a ajuns la un milion de la începutul anului până în luna iunie.

Potrivit aceleiași surse, numărul persoanelor care au părăsit Regatul Unit s-a ridicat la 560.000, lăsând o cifră netă a migrației de 504.000 de persoane.

Agenția Reuters subliniază că numărul este unul record pentru Marea Britanie, notând că în anterioarele 12 luni imigrația netă a fost de doar 173.000 de persoane și că chiar și înainte de Brexit recordul a fost 336.000 de persoane în 2015.

Guvernul britanic se răzgândește în privința studenților străini

Potrivit jurnaliștilor britanici, se crede că studenții internaționali vor fi ținta principală a eforturilor de a reduce migrația, o schimbare de paradigmă față de Strategia pentru Educație Internațională anunțată în 2019 care stabilise o țintă de 600.000 de studenți străini până în 2030 pentru a crește valoarea exporturilor educaționale a Marii Britanii la 35 de miliarde de lire sterline pe an.

Ținta a fost atinsă în anul universitar 2020-2021 și celebrată de guvernul lui Boris Johnson în care Rishi Sunak a ocupat funcția de ministru al Finanțelor.

Una dintre ideile luate în considerare este interzicerea studenților străini de a intra în Marea Britanie dacă nu obțin un loc la o universitate de elită. O astfel de măsură a fost propusă de Nadhim Zahawi, fostul ministru al Educației în guvernul Johnson.

Zahawi este un influent politician de la Londra, ocupând în prezent funcția de președinte al Partidului Conservator și ministru fără portofoliu în cabinetul lui Rishi Sunak. Zahawi a ocupat funcția de ministru al Educației în guvernul lui Boris Johnson până când acesta a demisionat în luna iulie.

Universitățile Manchester, Edinburgh, Leeds, Sheffield, University College London, King’s College London și Imperial College sunt printre instituțiile de învățământ superior britanice care primesc cei mai mulți studenți străini.

Aproape 13.000 de studenți români în Marea Britanie

Potrivit datelor publicate de organismul public independent Higher Education Student Statisticsm, în anul universitar 2020/2021, ultimul pentru care au fost publicate date, în universitățile din Marea Britanie erau înregistrați 12.860 de studenți din România, față de 8.250 în 2016/2017, o creștere cu 55,8%.

Pe primul loc între studenții din UE s-au situat italienii cu 14.605, urmați de francezi cu 14.090 și de români.

În universitățile din regiunea Anglia, unde studiază cei mai mulți studenți din Marea Britanie, românii se situează pe locul 2, înaintea francezilor.

În total, în anul universitar 2020/2021 în Marea Britanie au fost 152.905 studenți din UE, de trei ori mai puțini decât cei din afara UE, 452.225.

Cei mai numeroși studenți au fost cei din China, 143.820, urmați de cei din India, 84.555, Nigeria 21.305, Statele Unite 19.220 și Hong Kong 16.655 și Pakistan 12.975, ceea ce îi plasează pe români pe locul nouă în clasamentul tuturor studenților străini din UK, relatează G4Media.

Numărul total al studenților străini din Marea Britanie s-a ridicat în anul universitar anterior la 605.130, aproape un sfert din totalul studenților ce urmează cursuri la universitățile din această țară.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Inspectoratele şcolare se desființează: Posturile de inspector, ocupate prin concurs. Ministrul Sorin Ionescu: ‘Este ceea ce ne dorim’

Ioana Oprean

Publicat

în

Inspectoratele şcolare se desființează: Posturile de inspector, ocupate prin concurs. Ministrul Sorin Ionescu: ,,Este ceea ce ne dorim” Inspectoratele şcolare județene ar trebuie să fie desfiinţate şi înlocuite cu direcţii judeţene de învăţământ, potrivit legii. Deocamdată însă, reorganizarea a fost prorogată. Sorin Ionescu, ministru delegat pentru învăţământul preuniversitar, anunță că se lucrează în acest sens, […]

Citește mai mult

Actualitate

Aproape 430 de localități ar putea fi comasate până în 2028. Ministrul Dezvoltării: Reforma obligatorie ar urma să elimine referendumurile

Ioana Oprean

Publicat

în

Aproape 430 de localități ar putea fi comasate până în 2028. Ministrul Dezvoltării: Reforma obligatorie ar urma să elimine referendumurile Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, a declarat că 429 de localități cu populații reduse sunt vizate de planul de comasare a administrațiilor locale, reforma urmând să producă efecte începând cu alegerile din 2028. Într-un interviu video […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministrul Economiei dorește majorarea substanțială a voucherelor de vacanță: ,,Este o prioritate”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ministrul Economiei dorește majorarea substanțială a voucherelor de vacanță: ,,Este o prioritate” Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, susține că valoarea voucherelor de vacanță ar trebui majorată substanțial, acestea reprezentând, în opinia sa, o investiție în economie și turism. Acesta a precizat că a discutat pe această temă atât cu premierul Luca Niculescu, […]

Citește mai mult