Societate

Lissy Mărginean participă la bal pentru a câştiga titlul de Miss Boboc 2013. Dansurile, gătitul şi studiul sunt pasiunile tinerei

Dragoş Suciu

Publicat

în

Ambiţioasă şi curajoasă, Lissy Mărginean participă la Balul Bobocilor 2013 de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia pentru a câştiga titlul de Miss Boboc. Se caracterizează ca fiind o fire sociabilă şi luptătoare, iar prietenii spun despre ea că este capabilă să obţină tot ceea ce îşi doreşte.

A terminat învăţământul preuniversitar la Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia, iar acum ales „1 Decembrie 1918” pentru că şi aici se poate studia la fel de bine ca şi în orice alt centru universitar. Una dintre cele mai mari pasiuni ale tinerei sunt dansurile, pe care le-a practicat timp de 8 ani într-un cadru organizat. Îi place să gătească prăjituri şi mâncare în stil chinezesc pentru prieteni şi familie. Fiind mereu o persoană responsabilă şi implicată a fost şefa clasei în ultimii 6 ani, iar acum a fost aleasă şefă de an, la Facultatea de Drept. Alege să-şi petreacă timpul cu familia şi cu prietenul decât să „piardă” timpul în localuri. Modelul său este mama ei, iar citatul preferat „O viaţă fără dragoste este asemenea unui an fără primăvară”, scris de Octavian Paler. Are 1,64 înălţime şi 54 de kilograme.

Dacă îţi place Lissy Mărginean apasă butonul „Like”, de la începutul acestui articol! Concurenta cu cele mai multe „Aprecieri” pe Facebook va câştiga titlul de Miss Ziarul Unirea dar şi un premiu surpriză.

[nggallery id=698]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Societate

Societate

Ce trebuie să mâncăm toamna pentru a ține răcelile la distanță

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce trebuie să mâncăm toamna pentru a ține răcelile la distanță Odată cu scăderea temperaturilor și reducerea numărului de ore de lumină naturală, organismul are nevoie de mai multă atenție și de o alimentație echilibrată. Toamna este însă și unul dintre cele mai generoase anotimpuri din punct de vedere gastronomic, oferind o varietate de fructe […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

15 noiembrie 2026: 39 de ani de la revolta anticomunistă de la Brașov. Mii de muncitori au ieșit în stradă

Ioana Oprean

Publicat

în

15 noiembrie 2026: 39 de ani de la revolta anticomunistă de la Brașov. Mii de muncitori au ieșit în stradă Pe 15 noiembrie 2026 se împlinesc 39 de ani de la una dintre cele mai importante revolte anticomuniste din România ultimului deceniu al regimului Ceaușescu. Într-o duminică în care românii erau chemați la urne pentru […]

Citește mai mult

Societate

Ce punem pe masă în noiembrie: Care sunt alimentele esențiale ale momentului

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce punem pe masă în noiembrie: Care sunt alimentele esențiale ale momentului Luna noiembrie schimbă nu doar peisajul, ci și obiceiurile alimentare ale românilor. Odată cu instalarea frigului, coșul de cumpărături se îndreaptă tot mai mult către legume consistente, fructe de sezon, conserve și produse care pot asigura o alimentație echilibrată pe parcursul iernii. Varza, […]

Citește mai mult