Liga a 4-a, prima etapă | Victorii pe linie ale gazdelor, momente in memoriam Nicuşor Marcu
Liga a 4-a a debutat, după o pauză de un an și 5 luni, cu trei partide contând pentru runda inaugurală. În disputele de sâmbătă s-au consemnat victorii pe linie ale gazdelor.
Dar iată rezultatele:
*CS Universitatea Alba Iulia – CS Zlatna 5-1 (3-1)
Au marcat: Ad. Lăcătuş (18), Joldeş (21), I. Neag (25), Bucurică (50), Circov (90), respectiv D. Cristea (35).
Gazdele au controlat aproape de la un capăt la altul disputa de pe terenul 2 al stadionului „Cetate” din Alba Iulia, meci desfăşurat într-un spirit de fair-play desăvârşit; nu s-a arătat de altfel niciun cartonaş galben de către arbitrul de centru Vasile Costin.
*Spicul Daia Română – Energia Săsciori 2-1 (2-0)
Au marcat: R. Mihălţan (22,40), respectiv B. Sava (90+1)
Derby-ul local a zonei Sebeşului a fost adjudecat de dăieni. Săsciorenii au înscris târziu, când zarurile erau practic aruncate.
*Olimpia Aiud – Hidromecanica Șugag 6-1 (0-0)
Au marcat: P. Boancă (48, 73), An. Moldovan (53), Drăgoi (62), Boca (80, 86), respectiv D. Alexa (83).
Diferenţa pe tabelă în duelul de pe „Aiudel” s-a făcut în a doua repriză. În actul secund s-a marcat, de altfel, la foc automat, iar la final bucuria a fost a „olimpicilor”.
Înaintea fiecăruia dintre aceste meciuri s-a păstrat un moment de reculegere în memoria celui care a fost profesorul Nicuşor Marcu, răspus de o boală necruţătoare. Acelaşi lucru se va întâmpla şi la celelalte partide ale primei etape.
Duminică, de la ora 11.00, se dispută jocurile Kinder Teiuș – Industria Galda de Jos, Târnavele Tiur – Inter Unirea, CIL Blaj – Performanța Ighiu și Viitorul Sântimbru – GT Sport Alba Iulia, iar partida Viitorul Vama Seacă – Voința Stremț este duminică, la ora 17.00.
foto: Ioan Demeter, Sorin Stanciu
Lucian DĂRĂMUȘ
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) – locul 2 la Transilvania Chess Festival 2026! Șahistul albaiulian Mihnea Costachi a urcat pe treapta a doua a podiumului la Transilvania Chess Festival, după un parcurs remarcabil: șase victorii și patru remize, într-o competiție internațională cu 233 de participanți din șase țări, printre care cinci mari maeștri. În […]
Foto: CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”!
CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”! După o pauză de două săptămâni, CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, conjudețenele angrenate în campionatele organizate de FRF au revenit cu rezultate similare ca în etapa a 11-a, […]
Foto: România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale
România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor, în ultima dispută a anului pe „Arena Națională”! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale! România a învins Polonia, în Liga Națiunilor, scor 2-1 (0-0), în ultima reprezentație a anului pe „Arena Națională” România și-a luat revanșa după umilința de la Varșovia (0-6), din […]