Rămâi conectat

Sport

Liga 4: situație deranjantă la Blaj: Voința Stremț s-a prezentat cu doar 7 jucători! Meci întrerupt în minutul 2! Vezi ce spun Daniel Tătar și Paul Muntean!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Presupusul derby al etapei, între CIL Blaj și Voința Stremț, formații ce aveau maximum de puncte  după 4 etape, a avut un deznodământ neplăcut. Oaspeții, acuzând probleme de lot, s-au prezentat cu numai 7 jucători, iar în minutul 2 (mai precis minutul unu și 45 der secunde) unul dintre echipieri a acuzat o accidentare și jocul s-a încheiat.

CIL Blaj va câștiga, 3-0, la „masa verde”, antrenorul Voinței, Paul Muntean, susținând că s-a lovit de refuzul gazdelor în a programa partida în altă zi, ținând cont de situație. „A fost rușinos. După nici două minute, s-a invocat o accidentare și s-a încheiat meciul”, a comentat Augustin Damian, oficialul Blajului.

Îmi pare rău că s-a ajuns la situația aceasta neplăcută, dar nu am avut cum juca, nu am avut cu cine. Și miercuri am fost 12 jucători, cu tot cu mine, iar în actul secund am utilizat doi portari, Mara și Lupean, în teren„, a precizat Paul Muntean, antrenorul Voinței Stremț

„In primul rând vreau sa îmi cer scuze tuturor celor prezenți , am avut persoane apropiate clubului care au venit de la Cluj, familiile jucătorilor care nu sunt din oraș, care au venit la meci sa stea 1’ 45” . Am fost sunați de către cei de la stremt pentru a juca vineri 15.09 sau sâmbătă 16.09, ceea ce nu am acceptat venind după o săptămâna grea cu 2 meciuri f grele cu Vama Seacă și Sântimbru. Nu am acceptat pentru ca jucătorii nostrii s-au învoit luni pt antrenament și miercuri pentru meciul de la Sântimbru de la serviciu, nu mai puteau și vineri. Pe lângă asta avem și noi probleme de lot pentru ca suntem liga 4 nu avem un lot de 30 jucatori! Nu s-a cerut nici o secunda amânarea meciului sau jucarea lui in săptămâna ce urmează. Noi am acceptat propunerea celor de la Lunca Mureșului de a juca vinerea ce urmează, deci suntem de buna voința și respectam competiția la maxim, dar nu putem face un bine echipei adverse și echipa mea sa nu fie in efectiv complet , cei apți! Nu as fi vrut sa fiu in pielea lui Paul sa ma prezint așa la un meci pentru ca e frustrant și neplăcut in cariera unui antrenor, mai ales ca suntem la început amândoi! Nu mi-as dori ca jucătorii mei sa facă vreodată ceea ce s-a întâmplat azi cu cei de la Stremt, pentru ca in primul rând ei se fac de Rușine nu noi. Noi reprezentam unul dintre cele mai frumoase orașe din județ, cu cea mai buna infrastructura de departe și cum era sa jucam meciul mai repede fără jucătorii nostrii sa ne facem de Rușine orașul nostru și oamenii care sunt alături de acest proiect care e la început? Nu ma bucur de aceste puncte , pentru ca vreau sa câștig meciurile pe teren! Dar Azi e dureros ca se arunca greșeală adversarilor pe noi! Noi plătim și transport și prime si am gândit lotul pentru a avea jucătorii la meciuri! Nu pot sa îmi bat joc de jucătorii mei pentru a ajuta adversarul! Nu am văzut in viața mea de când joc fotbal așa ceva si sper sa nu mai văd pentru ca e neplăcut sa te antrenezi o săptămâna si sa Pregătești un meci, si sa pățești una ca asta! Simți ca își bat joc de munca ta si a echipei, ceea ce nu e normal!”, a precizat Daniel Tătar, antrenorul CIL

Elit - Gustul Desăvârșit

Primele partide din runda a 5-a a Ligii 4:

*Fortuna Lunca Mureșului – Spicul Daia Română 1-1 (0-1). Golul marcat în prelungiri, din penalty a adus primul punct stagional pentru amfitrioni;

*CS Zlatna – FC Lopadea Nouă 3-2 (3-2).

Partidă spectaculoasă pe Ampoi, cu toate golurile marcate în prima repriză. Gazdele au condus cu 1-0, apoi vizitatorii s-au aflat în avantaj, iar zlătnenii au întors iar scorul pentru primul succes din acest sezon.;

*CS Ocna Mureș – Viitorul Vama Seacă 3-1 (2-1). Duelul orgoliilor între formații din localități învecinate a fost unul interesant, cu vizitatorii punctând primii. A urmat dubla lui Val. Drăgan, golul unui alt aiudean, Coltor, securizând a 5-a victorie la rând;

*CSM Unirea 2 Alba Iulia – Viitorul Sântimbru 2-0 (0-0). Tinerii “alb-negrii” au dat lovitura împotriva unei formații ce nu se regăsește (al doilea eșec la rând, fără gol marcat), dubla lui Raica fiind decisivă;

*Mîine, CIL Blaj – Voința Stremț, Inter Unirea – Limbenii Limba, Energia Săsciori – Adu Academy Șona, Hidro Mecanica Șugag – Performanța Ighiu

Foto: CS Ocna Mureș


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Sport

Viitorul Cluj – Metalurgistul Cugir 2-1 (1-1), „roș-albaștrii”, al doilea eșec la rând, după ce au deschis scorul

Dan HENEGAR

Publicat

în

“Roș-albaștrii” au suferit al doilea eșec la rând, 1-2 (1-1) cu Viitorul Cluj, după ce Metalurgistul Cugir a deschis scorul

Dohotariu (31) a deschis scorul, însă egalitatea a survenit 6 minute mai târziu. În actul secund, amifitrionii au dat lovitura și au preluat avantajul pe tabelă, trupa lui Marius Popescu fiind la primul succes stagional.

Veniți după insuccesul drastic de pe propriul teren cu CSU Alba Iulia, cugirenii nu-și închipuiau că vor pleca cu mâna goală dintr-o deplasare considerată facilă.

Elit - Gustul Desăvârșit

În criză de efectiv, antrenorul Lucian Itu a intrat în primul unsprezece, la 45 de ani, pentru a întări compartimentul ofensiv, lovit de multe indisponibilități (M. Domșa, Cîrloanță, Da Silva)

Viitorul: Măluțan – Șerbănescu, Milchiș, Podea, Gățan, Milandru, Calo/ cpt, Herciu, Al. Pop, Iepure, Doroftei; rezerve Borz, Baciu, Judea, E. Moga, Harangozo, D. Mureșan, Thiam, Cozac, Șoaită. Antrenor Marius Popescu.

Metalurgistul: Csapo – Dohotariu, S. Itu, V. Popa, Vitinha/ cpt – Șaucă, Udrea, P. Păcurar, Gh. Hăprianu – L. Itu, Cocan; rezerve Perjeriu, Șuteu, Kiraly, M. Neagu, Selagea, Tăban, Ad. Coman, R. Păcurar, Bura. Antrenor Ion Ilie.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Sport

Gloria Bistrița – CSM Unirea Alba Iulia 6-1 (2-0)! Eșec rușinos pentru „alb-negri”, set încasat de trupa lui Gherman!!! Schimbați obiectivul!!!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Eșec rușinos pentru CSM Unirea Alba Iulia, 1-6 (0-2), set de tenis la Bistrița, după o evoluție sub orice critică a vizitatorilor care au primit 4 goluri în actul secund, deși erau în superioritate numerică!!!

După un asemenea dezastru, mai degrabă trebuie schimbat obiectivul actualului sezon, de la promovare…

A  mai fost o asemenea diferență între cele două combatante, în 2004, dar în Liga 1

Învinși dinainte, așa s-au prezentat „alb-negrii” la presupusul derby cu Gloria lui Adrian Falub, bistrițenii având parte de o misiune mult mai facilă decât se aștepta! O prestație palidă a grupării din Cetatea Marii Uniri, care s-a văzut condusă cu 2-0 după niciun sfert de oră, marcatori Gallo (5) și ghanezul Davodzie (11), la ambele faze având partea sa de vină și portarul Al. Stoian.

Formația albaiuliană a ratat acest test, etalând o evoluție dezamăgitoare, o înfrângere apăsătoare, care tulbură apele, culmea fiind primirea a trei goluri în actul secund deși avea un om în plus pe teren!!!

Disputa dintre pretendentele la promovare a fost dominată de formația bistrițeană, care a avut un start perfect de meci, răstimp în care a speculat la maximum oportunitățile avute. Asta chiar dacă amfitrionii au rămas în inferioritate numerică de la finele primei reprize, în minutul 45, când a fost eliminat Larionesi.Ba mai mult, în minutul 52, Gloria a punctat în „10”, după o fază care a curs pe traseul Davodzie-Mihalcea-V. Mihai (ultimul a finalizat din careu). Diferența a fost cosmetizată, pe moment, de penalty-ul transformat de Fetița (63, fault asupra lui Roșu), însă același Davodzie (MVP-ul întâlnirii) a luat o acțiune pe cont propriu și a realizat dubla (74), africanul punctând și în minutul 86, pentru o triplă, între reușitele sale intercalându-se un autogol!

Elit - Gustul Desăvârșit

De partea cealaltă, mult chin, fără a amenința poarta adversă, rezultând a doua înfrângere consecutivă pe terenuri străine, una la un scor drastic, și un parcurs modest, departe de pretenții.

Gloria: Haralambie – Martonovici, R. Bălan/ cpt, F. Bălan, Gallo, Larionesi, Pațurcă, V. Mihai, Banyoi, V. Mihalcea, Davodzie; rezerve Neacșu, Fridrich, Mar, Al. Florescu, G. Deac, Rapan, Andrecuț, Ciobănică, Uțiu. Antrenor Adrian Falub.

CSM Unirea: Al. Stoian – R. Nistor, Vomir, E. Codrea, Ciaun – Roșu, Boldea, Istrate, Indrei (64, Mâlnă) – Fetița/ cpt, M. Codrea (56, Frăsineanu); rezerve Raț, V. Stanciu, Sebaș, T. Suciu, D. Nistor, Benkirat, P. Codrea. Antrenor Stelian Gherman.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Sport

Volei Alba Blaj, o victorie și o înfrângere în Serbia

Dan HENEGAR

Publicat

în

Campioana Volei Alba Blaj a încheiat turneul din Serbia, cu alte două partide de verificare, obținând o victorie și o înfrângere. Cele 4 partide disputate în țara vecină reprezintă repetiții în vederea debutului stagional care se va produce sâmbătă, 30 septembrie, cu prilejul Supercupei României, confruntare cu CSM Lugoj, eveniment prin care se va inaugura și Sala Polivalentă din “Mica Romă”.

Miercuri seară, Volei Alba Blaj a pierdut, cu Železničar Lajkovac, scor 1-3 (14-25, 25-17, 27-29, 19-25), iar joi a obţinut victoria în faţa formaţiei OK Omladinac Banovci, scor 3-1 (25-19, 25-27, 25-12, 25-14). În primul meci de pregătire, elevele antrenorului Stevan Ljubičić au încheiat la egalitate, scor 2-2 (25-21, 20-25, 23-25, 25-15), disputa cu Steaua Roșie Belgrad, cei doi tehnicieni convenind asupra unei partide de 4 seturi. în care nu a jucat Daria Ocenic. În a doua întâlnire reprezentanta României a pierdut, scor 1-3 (23-25, 17-25, 25-19, 19-25), meciul cu Jedinstvo Stara Pazova, campioana Serbiei.

Elit - Gustul Desăvârșit

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare