Liga 3, restanță, Avântul Reghin – Industria Galda 2-2 (1-2) | Găldenii, doar un punct după ce au condus cu 2-0!
Industria Galda s-a întors cu un singur punct din deplasarea de la Reghin, scor 2-2, o partidă restantă din etapa a 4-a a Seriei 9 din eșalonul terț, deși a condus la un moment dat cu 2-0 în prima repriză.
O confruntare cu răsturnări de situație, încheiată la egalitate, rezultat ce nemulțumește ambele tabere ce nu au cunoscut încă bucuria victoriei. Sâmbătă, la Galda de Jos poposește liderul neînvins Unirea Ungheni (10 puncte).
„Să zicem că este un rezultat echitabil, raportat la ce s-a întâmplat în acest meci, dar este clar că există nemulțumiri că nu am învins, după cum am început partida. A fost un joc pe care l-am avut în mână, cu numeroase situații și cred că ocazia lui Frențiu din actul secund putea tranșa întâlnirea„, a precizat Doru Oancea, antrenor care nu s-a bazat pe Oniche și Baghiu (absenți din motive de serviciu)
Mai degrabă regrete la finele disputei pentru nou-promovata condusă de Doru Oancea, ținând cont de derularea ostilităților, vizitatorii plătind tribut erorilor din defensivă.
Ambele formații rămân fără succes în actuala stagiune, Industria acumulând 3 puncte, iar reghinenii un punct și totodată primele goluri înscrise
Industria a avut un start perfect de joc, desprinzându-se la 2-0 grație reușitelor lui Frențiu (28, după o centrare Juncan și un șut blocat al lui Stănilă) și autogolului lui Chirlejan (32, deviază nefericit centrarea aceluiași Frențiu). Bucin (34) a avut apoi o intervenție salutară la șutul lui Stănilă, Avântul revenindu-și din pumni. Portarul Cătălin Suciu a reușit în trei rânduri să evite golul (Ghiță – 38 și 40, Enescu – 39), dar nu a mai avut ce face la reluarea lui Panga (45, din careu), care a redus ecartul și a pus presiune suplimentară.
La reluare s-a jucat pe contre, Frențiu (64) irosește o oportunitate imensă ce putea închide meciul, iar 3 minute mai târziu se restabilește egalitatea, confirmându-se zicala cu „ocaziile ratate se răzbună”, Truță, reluare la lovitura liberă executată de Bujor. Duelul portarilor continuă cu Bucin salvator în două rânduri la șuturile lui Stănilă și Frențiu, în replică Suciu blocându-l pe Bujor pentru ca Luca (84) să trimită peste (Mulțumim pentru informații, Dan Comșa)
Avântul: Bucin – Luca, Suciu, Potor (46, Pop), Murar, Truță/ cpt, Chirlejan (73, Bugnar), Enescu (57, Bujor), Panga, Ghiță (57, Șerbănați), Murar; rezerve Grosz, Sipoș, Pop, Dan, Boni, Marinescu. Antrenor Vilmoș Stoica.
Industria: Căt. Suciu – Juncan, Potopea/ cpt, Șt. Radu (62, Circov), Puha – P. Medrea (82, Căt. Ivașcu), Grosu – Giorgiu (82, Dodoc), Frențiu (82, An. David), Cioară (65, S. Mureșan) – Stănilă; rezerve Kelachukwu, Popescu, Oneț, Ad. Matei. Antrenor Doru Oancea.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) – locul 2 la Transilvania Chess Festival 2026! Șahistul albaiulian Mihnea Costachi a urcat pe treapta a doua a podiumului la Transilvania Chess Festival, după un parcurs remarcabil: șase victorii și patru remize, într-o competiție internațională cu 233 de participanți din șase țări, printre care cinci mari maeștri. În […]
Foto: CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”!
CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”! După o pauză de două săptămâni, CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, conjudețenele angrenate în campionatele organizate de FRF au revenit cu rezultate similare ca în etapa a 11-a, […]
Foto: România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale
România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor, în ultima dispută a anului pe „Arena Națională”! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale! România a învins Polonia, în Liga Națiunilor, scor 2-1 (0-0), în ultima reprezentație a anului pe „Arena Națională” România și-a luat revanșa după umilința de la Varșovia (0-6), din […]
