LICITAȚIE pentru închirierea a 16 locaţii pentru activităţi de comerţ ambulant și 8 tonete mobile, în Cetatea Alba Carolina. Prețurile de pornire – 100 respectiv 30 de euro pe lună
Consiliului Local al municipiului Alba Iulia va aproba, în ședința de joi, închirierea prin licitaţie publică a unui număr de 16 locaţii pentru activităţi de comerţ ambulant care se desfăşoară în trăsuri de epocă, în suprafaţă de 12 mp fiecare, pentru o perioadă de 4 ani, cu posibilitate de prelungire.
De asemenea, va aproba încheierea, prin licitaţie publică, a unor contracte de închiriere în vederea desfăşurării de activităţi tip comerţ ambulant realizate cu tonete mobile, prin deplasare dintr- un loc în altul, pentru un număr de 6 tonete mobile destinate activităţilor de alimentaţie publică şi a unui număr de 2 tonete mobile destinate desfăşurării de activităţi de punct de informare mobil şi vânzare suveniruri.
Totodată, vor fi supuse spre aprobare caietele de sarcini ale licitaţiei, contractele de închiriere, precum şi preţul minim de pornire al licitaţiilor publice, la suma de 100 de euro/lună/locaţie pentru locaţiile pe care vor fi amplasate chioşcuri tip trăsură de epocă şi 30 de euro/lună/tonetă, pentru tonetele mobile.
”Precizăm că până în anul 2017 când au expirat termenele de închiriere, în baza vechiului Regulament şi a licitaţiilor publice organizate, în zona interioară a cetăţii au existat încheiate contracte de închiriere pentru un număr de 15 trăsuri de epocă, din care 4 destinate comercializării de produse artizanale, 2 destinate comercializării de obiecte de cult (contracte încă în vigoare până în luna august 2018) şi 9 destinate activităţilor de alimentaţie publică precum şi pentru un număr de 8 tonete mobile din care 6 destinate activităţilor de alimentaţie publică, iar două servind ca puncte de informare mobile şi vânzare suveniruri”, se arată în raportul de speciaitate care însoțește proiectul de hotărâre ce va fi supus spre aprobare consilierilor locali.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
15 noiembrie 2026 | Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică
Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică La 15 noiembrie 2025, Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj devenea locul unui moment istoric pentru Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică: întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu, al doilea Arhiepiscop Major al Bisericii. Astăzi, la […]
Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia
Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia Credincioșii ortodocși sunt așteptați duminică, 15 noiembrie 2026, la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia, pentru a participa la slujbele religioase oficiate cu prilejul Duminicii a 25-a după Rusalii, zi în care Biserica amintește Pilda samarineanului milostiv. Totodată, această dată marchează […]
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document Consiliul Județean Alba va dezbate, în ședința ordinară de joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al județului, a bugetului local și a bugetelor instituțiilor finanțate din venituri proprii. Bugetul local crește cu 5.948.000 lei, atât […]
