Licitația pentru instalarea de semafoare la 9 treceri de pietoni din Alba Iulia a fost anulată
*Primăria a publicat pe SEAP o valoare estimată a contractului calculată greșit
Licitația privind ”Dirijarea circulației pietonale în zonele aglomerate, prin semafoare la buton corelate – proiectare + execuție”, lansată de Primăria Alba Iulia, a fost anulată zilele trecute. Motivul este valoarea estimată a contractului care, se pare, a fost calculată greșit.
Dacă la publicarea anunțului pe SEAP (în luna iulie a.c.) valoarea era de 410.454 de lei (fără TVA), potrivit unei contestații făcute către CNSC de unul dintre ofertanți, cu doar două zile înainte de termenul final (în luna august), Primăria Alba Iulia a modificat această valoare la 645.246 de lei (fără TVA).
Conform CNSC, ”având în vedere că autoritatea contractantă a modificat substanţial valoare estimată a contractului, aceasta fiind cu aproximativ 36% mai mare, contestatorul susţine că există riscul ca autoritatea contractantă să descalifice oferta sa reţinând o pretinsă inacceptabilitate a ofertei motivată de preţul neobişnuit de scăzut şi să continue procedura de atribuire”.
Totuși, anularea licitației nu a fost dispusă de CNSC, decizia fiind luată înainte ca acesta să se pronunțe, de către Primăria Alba Iulia, care a anunțat că ”în urma verificării valorii estimate a contractului, a constatat o eroare de calcul a acesteia (…) astfel că în temeiul art.209 alin.1, lit.c, alin.4, lit.b din O.U.G. nr.34/2006, a dispus anularea procedurii de atribuire”.
CITEȘTE ȘI: Firma Elis Pavaje va construi încă 5 sensuri giratorii în Alba Iulia – contractul încheiat cu primăria are o valoare de 1,2 milioane de lei
În acest caz contractul de lucrări prevedea instalarea de semafoare în 5 zone din municipiul Alba Iulia, după cum urmează: la trecerea de pietoni de pe B-dul Revoluției – în zona magazinului Flanco; 3 treceri de pietoni de la intersecția B-dului Revoluției 1989 cu B-dul Transilvaniei; trecerea de pietoni de pe B-dul Revoluției 1989 – în dreptul Liceului Militar; 2 treceri de pietoni de la intersecția B-dului Revoluției 1989 cu str. Cloșca; 2 treceri de pietoni de la intersecția B-dului Revoluției 1989 cu str. Vânătorilor.
Decizia de amplasare a semafoarelor a fost luată de administrația locală pentru fluidizarea circulației în zonă (care este considerată cea mai aglomerată din oraș). Pe lângă acestea, în următoarele 6 luni, tot pe B-dul Revoluției vor fi construite și 3 sensuri giratorii, la intersecția Bd. Revoluției 1989 cu str. V. Goldiș; intersecția Bd. Revoluției 1989 cu str. Cloșca; intersecția Bd. Revoluției 1989 cu str. Calea Moților (în zona Stadionului Municipal).
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți”
Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți” Guvernul dorește comasarea a aproape 430 de comune din România care au cel mult 1.500 de locuitori. Reforma administrativ-teritorială ar urma să fie realizată în cel puțin două […]
Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane”
Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane” Cosmin Matieș, cunoscut antreprenor local din domeniul HoReCa, lansează critici dure la adresa administrației locale din Alba Iulia, acuzând lipsa unei strategii coerente de dezvoltare turistică […]
Video | Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare
Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din municipiul […]