Legea antifumat. Societatea Română de Pneumologie cere interzicerea fumatului în spațiile publice închise
Societatea Română de Pneumologie solicită adoptarea unor prevederi legislative prin care fumatul să fie interzis în spațiile publice închise, la locul de muncă, în parcuri, pe plaje, precum și în locurile de joacă pentru copii și în spațiile în care se practică sportul. Declarația a fost făcută joi, de președintele Societății Române de Pneumologie, prof. dr. Florin Mihălțan.
El a anunțat, într-o conferință de presă, că Societatea Română de Pneumologie cere ca prin adoptarea unui proiect de lege privind modificarea Legii antifumat, punctele de comercializare a țigărilor să fie la cel puțin 200 de metri de școli și licee.
„Inițiativa legislativă începe să împlinească un an, aparține unor deputați”, a menționat Florin Mihălțan, care a afirmat că în condițiile în care în România peste 73% dintre adulți nu fumează și o bună parte dintre ei suferă și mor prematur prin boli cauzate de fumat se impune o lege protectivă față de expunerea la fum de țigară.
Potrivit acestuia, soluția spațiilor diferite pentru fumători și nefumători, complet nefuncțională în ultimii 7 ani, este „expresia unei discriminări și a afectării drepturilor și libertăților” prevăzute de Constituție.
Florin Mihălțan a spus că principalele cauze de deces în România sunt reprezentate de boli cauzate sau agravate de fumat: bolile cardiovasculare (60% dintre decesele anuale față de 48% media Comunității Europene), cancerul și bolile respiratorii cronice, fumatul fiind responsabil de peste 80% dintre cazurile de bronhopenumopatie obstructivă cronică. (C.M.)
sursa:agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | George Simion spune pe Facebook că „urmează” să fie arestat: „Vor scăpa, rând pe rând de noi. L-au arestat pe Călin Georgescu şi vor să-l condamne cu executare. După aceea, urmez eu”
George Simion spune pe Facebook că „urmează” să fie arestat: „Vor scăpa, rând pe rând de noi. L-au arestat pe Călin Georgescu şi vor să-l condamne cu executare. După aceea, urmez eu” George Simion a anunţat joi, 8 octombrie 2026, pe Facebook, că s-ar pregăti arestarea lui şi că ar exista un plan pentru fărâmiţarea […]
Foto | Imagini şocante cu maşinile care vin la verificări publicate de RAR: ,,Vă puteți imagina de ce ar pune cineva buturugi de lemn în locul tampoanelor de suprasarcină”
Imagini şocante cu maşinile care vin la verificări publicate de RAR: ,,Vă puteți imagina de ce ar pune cineva buturugi de lemn în locul tampoanelor de suprasarcină” Registrul Auto Român a explicat de ce, atunci când un șofer se prezintă pentru redobândirea certificatului de înmatriculare, inginerii verifică întreaga mașină și nu doar deficiențele pentru care […]
Hoț în serie, condamnat la Judecătoria Sebeș la 12 ani și 2 luni de închisoare: A furat telefoane și ceasuri de peste 57.000 de lei, deși conducea cu permisul suspendat. Antecedente numeroase
Hoț în serie, condamnat la Judecătoria Sebeș la 12 ani și 2 luni de închisoare: A furat telefoane și ceasuri de peste 57.000 de lei, deși conducea cu permisul suspendat. Antecedente numeroase Un bărbat din Timișoara a primit o pedeapsă rezultantă de 12 ani și 2 luni de închisoare cu executare, într-o sentință penală pronunțată […]
