Legalizarea canabisului în scopuri medicinale la un pas de realitate: Senatul a adoptat tacit, proiectul de lege
Legalizarea canabisului în scopuri medicinale la un pas de realitate: Senatul a adoptat tacit, proiectul de lege
Senatul a adoptat tacit, marți, proiectul de lege ce prevede reglementarea folosirii canabisului și derivatelor acestuia în scopuri medicale. Astfel, este înființată o Agenție care să autorizeze creșterea și vânzarea canabisului și a medicamentelor din plantă în farmacii, scrie Mediafax.
Plenul Senatului a adoptat tacit, în ședința de marți, proiectul legislativ inițiat de senatori și deputați PSD, PNL, USR, Pro România și ALDE, ce stabileşte „regimul juridic privind cultivarea, producerea, fabricarea, depozitarea, comerţul, distribuţia, transportul, deţinerea, oferirea, transmiterea, intermedierea, achiziţionarea, utilizarea şi tranzitul pe teritoriul naţional, în scop medical, ale plantelor de canabis și ale substanțelor preparate pe baza acestor plante, în conformitate cu anexa care face parte integrantă din prezenta lege”, potrivit Mediafax.
Astfel se înființează Agenția Națională privind utilizarea plantelor de canabis, substanțelor și preparatelor ce conțin canabis în scop medical, în subordinea Ministerului Sănătății. Legea reglementează termenul de „uz medical” astfel: „utilizarea pe bază de prescripție medicală ilicită a medicamentelor, preparatelor sau substanțelor care conțin canabis”.
Ministerul Sănătății, prin Agenția Națională privind Canabisul, achiziționează toată producția internă de plante de canabis, substanțe și preparate ce conțin canabis și asigură distribuirea acestora către persoanele juridice autorizate, potrivit proiectului de lege.
Plantele de canabis, preparatele şi substanţele ce conțin canabis ar putea fi utilizate în scop medical numai pe baza prescripţiilor medicale. Prescrierea plantelor de canabis, substanțelor şi preparatelor ce conțin canabis ar urma să se facă „în baza unor formulare speciale, securizate, sau în condici de prescripții medicale ori condici de aparat, destinate exclusiv prescrierii acestora, în cadrul unităților sanitare umane sau veterinare”.
Abuzul este definit drept „consumul de canabis, de medicamente, substanțe și preparate ce conțin canabis în afara unei prescripții medicale, în alt scop decât cel medical”. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în colaborare cu Agenția Națională privind utilizarea plantelor de canabis ar urma să stabilească, prin Ordin, condițiile de cultivare a plantei de canabis și criteriile privind calitatea culturilor.
sursa: libertatea.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare Pensionarii din România au suportat, în ultimii doi ani, efectele scumpirilor fără să beneficieze de majorările prevăzute de lege. Indexările pensiilor au fost suspendate atât în 2025, cât și în 2026, iar diferențele dintre veniturile încasate și cele care ar fi rezultat […]
Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Aproape 54.000 de fermieri vor primi sprijin financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta din 2025, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit instituției, plata despăgubirilor va […]
Foto | 20 de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în județul vecin în timpul lucrărilor la o fundație
20 de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în județul vecin în timpul lucrărilor la o fundație Descoperire periculoasă în localitatea Pădureni, comuna Tritenii de Jos (județul Cluj)! 20 de cartușe de calibrul 7,62 mm, rămase din Al Doilea Război Mondial, au fost găsite întâmplător în timpul unor lucrări pentru amenajarea unei fundații. Pirotehniștii […]
