Actualitate

Lansare de carte la Sala Unirii

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Autobiografia generalului Vasile Barbu, fost comandant adjunct al Gărzilor Naţionale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918

Petrecerea Divorțaților

 

În cadrul manifestărilor de Ziua Naţională a României desfăşurate la Alba Iulia  în data de marţi, 29 noiembrie, ora 12.00, va avea loc, la Sala Unirii, lansarea  volumului  „Autobiografia  generalului Vasile  Barbu, fost  comandant adjunct al Gărzilor Naţionale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, ca izvor istoric (1908-1942)”, realizat de Gabriela Mircea şi Cristian Florin Bota.
Fostul general Vasile Barbu (1889-1978), originar din Geoagiul de Sus, judeţul Alba, poate fi considerat o personalitate nu numai a locurilor sale natale, ci a întregii Românii. Începând cu anul 1908, momentul în care şi-a început activitatea militară şi până la sfârşitul vieţii, a jucat în mod real un rol istoric, viaţa sa confundându-se cu istoria României. A luptat pe front în timpul Primului şi al celui de-al Doilea Război Mondial, a contribuit la realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, asigurând, împreună cu căpitanul Florian Medrea, securitatea desfăşurării Marii Adunări Naţionale, a fost implicat în aşezarea noilor instituţii create ale statului român unitar, în primii ani de după realizarea Unirii, a jucat un rol important în întemeierea şi organizarea Jandarmeriei Române, a cunoscut pe viu istoria României interbelice, a trecut prin furtunile politice de după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, suferind condamnări grave. (T.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Aproape 54.000 de fermieri vor primi sprijin financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta din 2025, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).  Potrivit instituției, plata despăgubirilor va […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | 20 de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în județul vecin în timpul lucrărilor la o fundație

Ioana Oprean

Publicat

în

20 de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în județul vecin în timpul lucrărilor la o fundație Descoperire periculoasă în localitatea Pădureni, comuna Tritenii de Jos (județul Cluj)! 20 de cartușe de calibrul 7,62 mm, rămase din Al Doilea Război Mondial, au fost găsite întâmplător în timpul unor lucrări pentru amenajarea unei fundații. Pirotehniștii […]

Citește mai mult

Actualitate

Ai pus cauciucurile de iarnă? Riști amendă chiar dacă nu a venit încă zăpada?

Ioana Oprean

Publicat

în

Ai pus cauciucurile de iarnă? Riști amendă chiar dacă nu a venit încă zăpada? Odată cu instalarea sezonului rece, șoferii trebuie să acorde o atenție sporită echipării autoturismelor cu anvelope corespunzătoare condițiilor meteo. Dincolo de siguranța în trafic, neglijarea acestei obligații poate atrage sancțiuni contravenționale consistente. În România, legislația nu stabilește o dată calendaristică fixă […]

Citește mai mult