La Universitatea „1 Decembrie 1918”, cursuri gratuite de marketing, pentru liceenii Albei
Printr-un proiect finanţat de Fundaţia Comunitară Alba (cu ajutorul Programului „YouthBank”) unui număr de 40 de liceeni din judeţul nostru li se oferă oportunitatea de a beneficia de cursuri gratuite de marketing.
Pentru a nu rata ocazia, doritorii sunt îndemnaţi să se înscrie, exprimându-şi intenţia (într-un formular) pe adresa de e-mail
[email protected] sau pe contul de facebook Cursuri Marketing Alba Iulia.
Cursurile se vor derula în perioada 15 aprilie – 5 iunie, în fiecare sâmbătă, la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Ele vor fi ţinute, între orele 9.00 – 11.00 sau 12.00 – 14.00, de către traineri specializaţi.
Detalii despre conţinutul lor pot fi aflate la numărul de telefon 0740376011.
Acţiunea educativă are drept coordonator Fundaţia pentru Implicarea Tinerilor, iar organizaţia ei gazdă este Inventis. Liceenilor nu le rămâne decât să profite de şansa pusă la dispoziţie, mai ales că tainele activităţii comerciale trebuie desluşite de la vârste fragede spre a le deschide adolescenţilor perspective profesionale şi sociale cât mai luminoase. (I.A.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea canalizare menajeră – str. Spitalului, loc. Galda de Jos, com. Galda de Jos, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Galda de […]
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția Clădirea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia ar putea fi pusă în valoare și după apusul soarelui. Consiliul Local este chemat să aprobe documentația tehnico-economică, la faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul „Iluminat […]
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]
