Ştirea zilei

„La mulţi ani” românilor de pretutindeni: Mesaj festiv în celebra piață Times Square din New York cu ocazia Zilei Naționale a României

Ioana Oprean

Publicat

în

„La mulţi ani” românilor de pretutindeni: Mesaj festiv în celebra piață Times Square din New York cu ocazia Zilei Naționale a României

Compania Grow Business Development din Iaşi, specializată în consultanţă de afaceri, audit operaţional şi financiar, a achiziţionat spaţiu publicitar în cunoscuta piaţă Times Square din New York, pentru a le ura „La mulţi ani” românilor.

Petrecerea Divorțaților

Fondatorul companiei, Anca Hreamătă, a declarat pentru News.ro că mesajul este proiectat pe un panou în celebra piaţă din New York, iar spaţiul respectiv a fost achiziţionat pentru două zile. “Am vrut să marcăm Ziua Naţională şi am cumpărat spaţiu publicitar în Times Square.

Le transmitem la mulţi ani tuturor românilor, oriunde s-ar afla, iar mesajul nostru este vizibil timp de două zile. Mă mândresc că sunt româncă, iar prin compania pe care o conduc vrem să deschidem graniţele într-o perioadă în care România este greu încercată.

Suntem bucuroşi că pe de o parte putem striga în gura mare că suntem brand românesc, dar pe de altă parte punem România la loc de cinste, acolo unde îi este meritul“, a afirmat Anca Hreamătă.

Totodată, fondatorul companiei de consultanţă din Iaşi, Anca Hreamătă, susţine că România trebuie promovată la nivel global şi că este bucuroasă că a reuşit să ofere acest moment special de Ziua Naţională.

Anca Hreamătă i-a îndemnat pe români să aibă mai multă încredere în forţele proprii şi să fie curajoşi. “Eu însămi am avut curaj. În plină pandemie, am renunţat la funcţia pe care o aveam într-o bancă importantă din România, pentru a deveni antreprenor“.

sursa: adevarul.ro

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs

Ioana Oprean

Publicat

în

ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs Mai multe instituții publice din județul Alba anunță organizarea unor concursuri de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante. Candidații trebuie să îndeplinească atât condițiile generale, cât și condițiile specifice privind studiile, vechimea în muncă și alte […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Barajul Oașa va intra în reparații: Hidroelectrica vrea să oprească exfiltrațiile prin masca de beton. În ce etapă este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

Barajul Oașa va intra în reparații: Hidroelectrica vrea să oprească exfiltrațiile prin masca de beton. În ce etapă este proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A., Sucursala Hidrocentrale Sebeș, a depus solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Lucrări de reparații la masca baraj Oașa”. Lucrările sunt propuse […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Fost interlop din Alba Iulia, cerere de ordin de protecție împotriva fostei partenere, influenceriță pe TikTok. Femeia, care ar fi primit bani în campania electorală pentru susținerea lui Georgescu, l-ar fi urmărit în repetate rânduri

Ioana Oprean

Publicat

în

Fost interlop din Alba Iulia, cerere de ordin de protecție împotriva fostei partenere, influenceriță pe TikTok. Femeia, care ar fi primit bani în campania electorală pentru susținerea lui Georgescu, l-ar fi urmărit în repetate rânduri Judecătoria Alba Iulia a respins, pe 30 octombrie 2026, cererea de emitere a unui ordin de protecție formulată de Parchet […]

Citește mai mult