Curier Județean

La Cugir, peste 350 de femei au făcut testul Papanicolau

Ioana Oprean

Publicat

în

Programul iniţiat de Ministerul Sănătăţii care vizează efectuarea testului Papanicolau de către femeile cu vârste cuprinse între 25 şi 64 de ani a fost într-o bună măsură luat în considerare şi de femeile din Cugir, care nu au un diagnostic confirmat  de cancer de col uterin sau la care acesta se află în fază incipientă.

Petrecerea Divorțaților

Astfel, la secţia Ginecologie a Spitalului oraşenesc Cugir unde îşi desfaşoară activitatea medicii: Dr. Marin Modoeanu şi Dr. Ioan Oprean s-au prezentat pentru consultaţii, în intervalul noiembrie 2012  -ianuarie 2013, 354 de persoane. Anterior, acestea s-au prezentat la medicul de familie unde li s-a eliberat formularul care le-a asigurat înscrierea in program şi au fost îndrumate la centrul de recoltare a materialului celular, de la spitalul orăşenesc.

Potrivit celor doi medici ginecologi, menţionaţi mai sus, rezultatele sosite de la laboratorul de anatomie patologică au arătat că din numărul cele 354 de femei cărora li s-au recoltat probe de material celular cervico-vaginal, 20 dintre acestea au fost depistate cu afecţiuni precanceroase, complicaţii minore care nu prezintă risc de înbolnăvire. Conform procedurilor, rezultatul testului a fost transmis la cabinetul medicului de familie pentru a fi prezentat pacientei.

”Din păcate, constatările arată că numărul de femei care se prezintă la centrul de recoltare al unit[ţii locale de sănătate este prea mic, în raport cu numărul mare de femei existente la nivel de oraş cu vârste ce necesită testarea gratuită Babeş – Papanicolau. O vină se pare că aparţine şi acelor medici de familie de pe raza oraşului, care nu ştim din ce motive n-au încheiate contracte pentru înscrierea în program”, ne-a declarat directorul spitalului, ing. Cristian Simu. (C. P.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

11 noiembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier

Ioana Oprean

Publicat

în

11 noiembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează astăzi, 11 noiembrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]

Citește mai mult

Curier Județean

12-13 noiembrie 2026 | Risc de viituri în Alba: Cod Galben de inundații pe râul Arieș și afluenții Mureșului

Ioana Oprean

Publicat

în

Risc de viituri în Alba: Cod Galben de inundații pe râul Arieș și afluenții Mureșului Județul Alba se va afla sub incidența unei atenționări hidrologice Cod Galben, fiind prognozate creșteri ale debitelor și nivelurilor unor cursuri de apă, pe fondul precipitațiilor anunțate pentru următoarele zile. Potrivit avertizării hidrologice, fenomenele sunt așteptate în intervalul 12 noiembrie, […]

Citește mai mult

Curier Județean

Accident pe autostrada A1, sensul de deplasare Sebeș – Deva: Un bucureștean de 44 ani rănit, după coliziunea dintre o autoutilitară și o mașină

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident pe autostrada A1, sensul de deplasare Sebeș – Deva: Un bucureștean de 44 ani rănit, după coliziunea dintre o autoutilitară și o mașină Un accident rutier a avut loc pe autostrada A1, pe sensul de deplasare Sebeș – Deva, în această dimineață, în jurul orei 05:15, la kilometrul 335. O persoană a fost rănită, […]

Citește mai mult