Curier Județean

La Căpâlna s-a deschis un atelier de țesături tradiționale, sculptură în lemn şi pictură pe sticlă, cu angajaţi din grupuri vulnerabile

Ioana Oprean

Publicat

în

Un atelier de ţesături tradiţionale, sculptură în lemn şi pictură pe sticlă, în care lucrează persoane din grupuri vulnerabile, a fost deschis la Căpâlna (comuna Săsciori), în cadrul unui proiect de economie socială implementat de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia şi Consiliul Judeţean Alba, potrivit unui comunicat de presă.

atelier pictura pe sticlaStructura de economie socială, denumită „FiloArt” Căpâlna, are zece angajaţi, persoane provenite în special din categorii sociale dezavantajate şi din grupuri vulnerabile. Activităţile structurii de economie socială vor fi organizate sub forma unui atelier meşteşugăresc, bazându-se în primul rând pe respectarea tradiţiilor zonei. Astfel la Căpâlna se va realiza sculptură în lemn, pictură pe sticlă, gravură dar şi ţesături tradiţionale din lână şi bumbac.

„Căpâlna este vecină cu satul Laz, un centru de tradiţie al iconarilor transilvăneni, astfel încât era şi normal ca printre activităţile structurii de economie socială să se regăsească pictura pe sticlă şi pictura de icoane pe sticlă. În zona Căpâlna se păstrează şi astăzi tradiţia picturii pe sticlă. Un alt obiect de activitate este sculptura în lemn pornind de la obiecte de uz gospodăresc până la obiecte artizanale. O altă activitate este realizarea de obiecte tradiţionale, ţesături şi cusături respectiv covoare tradiţionale, carpete, pături, trăistuţe, desagi, saci sau piese de costum popular” a spus părintele Nicolae Hulea, coordonatorul Structurii de Economie Socială Căpâlna.

Proiectul „Parteneriat pentru integrare” este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară 6 „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul Major de Intervenţie 6.1. „Dezvoltarea economiei sociale”. Proiectul este implementat timp de 12 luni de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia ca beneficiar, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Alba şi presupune înfiinţarea a două întreprinderi sociale care îşi vor desfăşura activitatea în localităţile Şona şi Căpâlna (comuna Săsciori). Aceste structuri de economie socială oferă locuri de muncă pentru membrii grupurilor vulnerabile acordându-le acestora şansa de a-şi asigura un trai decent prin muncă. Totodată proiectul contribuie la dezvoltarea durabilă  a comunităţilor locale care găzduiesc întreprinderile sociale. (V.N.)

Biroul de presă al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul 

Ioana Oprean

Publicat

în

Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea canalizare menajeră – str. Spitalului, loc. Galda de Jos, com. Galda de Jos, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Galda de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția

Ioana Oprean

Publicat

în

Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția Clădirea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia ar putea fi pusă în valoare și după apusul soarelui. Consiliul Local este chemat să aprobe documentația tehnico-economică, la faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul „Iluminat […]

Citește mai mult

Curier Județean

Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]

Citește mai mult