La Arieşeni şi Şureanu pârtiile îşi aşteaptă turiştii
Stratul de zăpadă măsoară 35 centimetri la Arieşeni, 30 centimetri la Luncile Prigoanei şi 40-50 centimetri la Poarta Raiului şi Şureanu
Potrivit informaţiilor primite din partea Jandarmeriei Alba şi Serviciului Public Judeţean Salvamont Alba, traseele turistice de la Arieşeni şi Şugag se prezintă astfel: *la Arieşeni sunt foarte greu practicabile şi nerecomandate pasionaţilor de excursii montane; trebuie evitate traseele Şaua Vârtop – Vf. Bihor şi Cobleş – Cetăţile Ponorului; *la Şugag, traseele turistice sunt închise, cu excepţia drumului de la Luncile Prigoanei la Domeniul schiabil Şureanu. La Arieşeni, indicatoarele şi marcajele montane sunt greu vizibile, iar la Şugag nu sunt probleme în privinţa vizibilităţii acestora. În ambele zone nu s-au consemnat alunecări de teren şi nici avalanşe. Starea drumurilor: *la Arieşeni – carosabilul este acoperit cu zăpadă şi se circulă în condiţii de iarnă; nu sunt blocaje în trafic şi nu se recomandă folosirea lanţurilor antiderapante; *la Şugag – de la Căpâlna la Barajul Oaşa carosabilul este uscat; de la Barajul Oaşa la Domeniul schiabil Şureanu drumul este acoperit cu zăpadă şi gheaţă, recomandându-se folosirea lanţurilor antiderapante; în zona Tău se lucrează la carosabil, iar pe o porţiune de 50 m se circulă pe o singură bandă, dar nu sunt blocaje în trafic. Temperatura oscilează în jurul valorii de -1 grad Celsius – la Arieşeni şi -10 grade Celsius – la Şugag. Grosimea stratului de zăpadă era ieri: la Arieşeni – 35 cm, la Luncile Prigoanei – 30 cm, iar la Poarta Raiului şi Şureanu – 40-50 cm. La Arieşeni, dar şi în zona Şugag cerul era înnorat ieri şi meteorologii au emis avertizări de vânt puternic şi ninsori. Starea pârtiilor este bună şi se poate schia atât la Arieşeni (şi pe timp de noapte), cât şi la Şureanu. La Arieşeni funcţionează transportul pe cablu, iar la Şureanu telescaunul şi teleschiul sunt funcţionale. La Arieşeni, funcţionează normal reţelele Orange, Vodafone şi Cosmote, în timp ce la Şureanu este semnal în reţeaua Cosmote în zonele: Tău – Barajul Oaşa, pe o porţiune de aproape 7 km; la Cabana Oaşa şi la Barajul Oaşa; la Domeniul schiabil Şureanu, la debarcarea teleschiului. Avem semnal în reţelele Orange şi Vodafone la Domeniul schiabil Şureanu (la debarcarea teleschiului). În toate reţelele amintite semnalul este discontinuu pe traseele turistice, motiv pentru care turiştii sunt sfătuiţi să ia legătura cu jandarmii sau salvamontiştii pentru a cere informaţii suplimentare în legătură cu zonele de acoperire ale reţelelor de telefonie mobilă, în special pe Valea Sebeşului. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cum au scăpat doi artiști muzicieni de procesul penal într-un dosar privind indemnizații din pandemie: Unul dintre inculpați trebuie să achite AJPIS Alba suma de 12.126 de lei
Cum au scăpat doi artiști muzicieni de procesul penal într-un dosar privind indemnizații din pandemie: Unul dintre inculpați trebuie să achite AJPIS Alba suma de 12.126 de lei Judecătoria Alba Iulia a dispus încetarea procesului penal în cazul a doi artiști muzicieni, judecați pentru falsuri și înșelăciune în dosarul indemnizațiilor plătite în timpul pandemiei. Motivul […]
Încă un fost angajat al Poliției Locale Alba Iulia, concediat în urma restructurării din 2021, a câștigat procesul cu Primăria Alba Iulia. Va fi reangajat și va fi primi despăgubiri de peste 200.000 de lei
Încă un fost angajat al Poliției Locale Alba Iulia, concediat în urma restructurării din 2021, a câștigat procesul cu Primăria Alba Iulia. Va fi reangajat și va fi primi despăgubiri de peste 200.000 de lei Un alt fost angajat al Poliției Locale Alba Iulia, concediat în urma restructurării ce a avut loc în anul 2021, […]
Investiție de aproape 8 milioane de euro la Ocna Mureș: Producția de sare recristalizată ar putea fi reluată, cu 45 de noi locuri de muncă și o producție anuală de aproape 50.000 de tone de sare
Investiție de aproape 8 milioane de euro la Ocna Mureș: Producția de sare recristalizată ar putea fi reluată, cu 45 de noi locuri de muncă și o producție anuală de aproape 50.000 de tone de sare Producția de sare recristalizată ar putea fi reluată la Ocna Mureș, în urma unei investiții estimate la aproape 8 […]
