La Alba Iulia, întâlnirea naţională a experţilor proiectului TEORO
Astăzi, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, partener naţional în cadrul proiectului strategic TEORO – POSDRU/86/1.2/S/63545 va fi gazda întâlnirii naţionale a experţilor implicaţi în managementul proiectului. Unul dintre obiectivele principale ale proiectului TEORO este acela de a facilita accesul la educaţie superioară pentru studenţi aparţinând unor grupuri defavorizate, în cadrul unor programe de studii noi în România, care formează specialişti în servicii pentru persoanele cu nevoi speciale, frecvent solicitaţi pe piaţa muncii. Cu această ocazie va avea loc şi deschiderea oficială a programului de studii de Terapie Ocupaţională, nivel licenţă, 3 ani, în cadrul căruia studenţii pot beneficia de bursele proiectului TEORO. Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia este a treia instituţie de învăţământ superior din ţară care va derula acest program de studii, alături de Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău (coordonatorul proiectului) şi Universitatea din Piteşti (partener 1 în proiect). Potrivit conf. univ. dr. med. Gabriela Raveica, manager al proiectului, prorector al Universităţii „1 Decembrie 1918”, astăzi, de la ora 14.00, 50 de studenţi aparţinând grupului ţintă al proiectului vor fi prezenţi în Aula Mică a universităţii, pentru informare cu privire la detalii legate de activităţile proiectului şi participarea la sesiunea de instruire privind egalitatea de şanse. La orele 16.00, se va desfăşura, la Catedra de Sociologie şi Asistenţă Socială, sala LG1, o conferinţă de presă în care se vor prezenta obiectivele şi rezultatele preconizate ale proiectului. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF
Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF 48.882 de companii figurează cu datorii restante la bugetul de stat, iar aproape 51 de miliarde de lei provin de la firme aflate în insolvență, faliment sau dizolvare. În topul marilor datornici se regăsesc societăți de stat, […]
Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare Pensionarii din România au suportat, în ultimii doi ani, efectele scumpirilor fără să beneficieze de majorările prevăzute de lege. Indexările pensiilor au fost suspendate atât în 2025, cât și în 2026, iar diferențele dintre veniturile încasate și cele care ar fi rezultat […]
Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Aproape 54.000 de fermieri vor primi sprijin financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta din 2025, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit instituției, plata despăgubirilor va […]